-
Introducere.1 Una dintre principalele probleme existente în practica judiciară, după intrarea în vigoare a noului Cod penal, a fost legată de modalitatea de aplicare a legii penale mai favorabile. Aceasta a generat practica neunitară a instanțelor de judecată și a determinat pronunțarea de soluții de către Înalta Curte de Casație și Justiție și de către Curtea Constituțională. Realizarea unei diagnoze a celor 6 luni de aplicare a noului Cod penal reflectă modalitatea oscilantă în care au fost aplicate principiile care stabilesc determinarea legii mai favorabile, cu evidente consecințe asupra stabilirii pedepselor în cauzele aflate în curs de soluționare. -
Considerații generale. În art. 146 din Constituția României, republicată, legiuitorul constituant a prevăzut atribuțiile Curții Constituționale, procedura jurisdicțională fiind menționată în cadrul secțiunii a 2-a din capitolul III, denumit „Competența Curții Constituționale”, din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată1. Potrivit dispozițiilor textului menționat, una din atribuțiile Curții Constituționale este aceea de a hotărî „asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată și direct de Avocatul Poporului” [art. 146 lit. d) din Constituția României, republicată].
-
Introducere. În aplicarea principiului legii penale mai favorabile (mitior lex) se disting două situații tipice care necesită reglementare juridică diferită: aplicarea legii penale până la judecarea definitivă a cauzei sau după judecarea definitivă a cauzei. Prima ipoteză se referă la situația în care, între momentul săvârșirii faptei și momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, intervin una sau mai multe legi penale, punându-se problema alegerii, din legile succesive intervenite, a legii penale mai favorabile.
-
Este incontestabil că intrarea în vigoare a noului Cod penal a ridicat unele probleme în mod deosebit în practica aplicării legii penale mai favorabile, probleme ce au primit soluții diferite, evident în continuare controversate. În acest fel, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, la 1 februarie 2014, în practica aplicării legii penale apar situații diferite cu consecințe și reglementări deosebite în care se pot găsi persoanele care au săvârșit infracțiuni, astfel:
-
Aspecte introductive. Dintre normele Codului penal1, cele care prezintă interes pentru materia aplicării legii penale mai favorabile sunt cuprinse în art. 4 (aplicarea legii penale de dezincriminare), art. 5 (aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei) și art. 6 (aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei). Principiul activității legii penale, prevăzut în art. 3 C.pen., are un corolar, respectiv neretroactivitatea legii penale. De la această regulă pot exista și excepții fie sub forma retroactivității legii penale, fie sub forma ultraactivității legii penale2.
-
În arhitectura reformei judiciare legislative în materie penală, data de 1 februarie 2014 este marcată de intrarea în vigoare a Codului penal și a Codului de procedură penală, care prin noile dispoziții conferă o nouă filosofie multor instituții de drept substanțial și procedural penal. Această concluzie este susținută de expunerile de motive la cele două coduri, care în mod concret explică intenția legiuitorului de a reglementa instituțiile modificate sau nou introduse, realizându-se un proces de armonizare atât cu legislația, cât și cu jurisprudența internațională și europeană.
-
Introducere. La nivel constituțional, principiul referitor la activitatea legii penale a fost consacrat odată cu adoptarea Constituției României din 1991, iar, după revizuirea din anul 2003, principiul a fost extins și cu privire la legea contravențională. Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituție, „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.” Transformarea unui principiu legal într-unul constituțional are și importante semnificații juridice, pentru că „neretroactivitatea legii, ca principiu constituțional, este obligatorie pentru toate ramurile de drept, fără excepție, nu numai pentru acelea care îl prevăd explicit. Apoi, în afara excepției stabilite prin Constituție, nicio altă excepție nu poate aduce limitări acestui principiu constituțional, orice alte prevederi legale contrarii trebuind a fi considerate neconstituționale și putând fi atacate pe căile controlului de constituționalitate”1.
-
Aspecte introductive. La data de 1 februarie 2014 s-a produs un eveniment mult așteptat în domeniul dreptului penal, respectiv intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, aceasta urmând a constitui în viitor legea penală de maximă generalitate și stabilitate. Procesul elaborării unui astfel de act normativ nu a fost unul facil, fiind extins pe durata a mai mult de 10 ani și fiind presărat cu multe evenimente fără precedent în peisajul juridic românesc: s-a adoptat Legea nr. 301/2004 care urma să intre în vigoare la un an de la data publicării în Monitorul Oficial al României și să reprezinte Codul penal al României, dar, după mai multe prorogări succesive ale termenului de intrare în vigoare, actul normativ a fost abrogat, fără să fi avut vreo zi de activitate1, actualul Cod penal fiind adoptat prin utilizarea procedeului asumării răspunderii Guvernului României în fața Parlamentului României. În acest fel s-a ajuns la publicarea în Monitorul Oficial al României2 a Legii nr. 286/2009 care a rămas în stare latentă timp de aproape 5 ani, termenul său de intrare în vigoare nefiind stabilit în cadrul său, ci ulterior, în Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal3.
-
Din conținutul art. 64 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005 și art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2010 rezultă că actul prin care s-a dispus măsura administrativă de suspendare a dreptului de utilizare a unui vehicul, prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, are caracterul unui act administrativ autonom, conținând o sancțiune de sine stătătoare, care poate fi contestat la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004. -
Prin Constituția din 1991 s-a înființat în România, pentru prima dată în istoria sa, Curtea Constituțională, rolul său fiind de garant al supremației Constituției. Ulterior, a fost adoptată Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale1. Constituția revizuită în 2003 (titlul V intitulat „Curtea Constituțională”), Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, aprobat prin Hotărârea nr. 6/2012 a Plenului Curții Constituționale2, alcătuiesc cadrul legal de manifestare a competenței Curții Constituționale.
-
Within this paper it is examined the institution of recognition and enforcement of pecuniary sanctions by a competent authority of another Member State of the European Union, regarded as a form of judicial assistance in criminal matters at the level of the Member States. The study is a continuation of the research on the institution of judicial assistance, materialized in the author’s publication of other materials in the specialized reviews and in the volumes of some international conferences. The study can be useful both to practitioners in this field and to the students of faculties of law. The element of novelty is the examination of the institution in the light of the new amendments brought to the Romanian and European legislation, as well as by critical remarks expressed, remarks meant to help improve the phrasing of incidental legal rules.
-
The new Criminal Code brings changes with regard to the offences against property, contained in Title II of the special part, including with regard to the incidence of reconciliation. The mixed nature of this institution of criminal material law and of criminal procedural law has generated difficulties in the judicial practice, particularly in relation to Article 159 (2) of the Criminal Code, which states that it must occur before reading the referral act and it raises for discussion a constitutionality examination in relation to the Constitutional Court case-law.
-
The principle of opportunity is applied in all criminal legislations, although some leave it unmentioned and others expressly establish it. The author analyses the evolution of this principle, starting from the former criminal legislation to the criminal legislation in force, pointing out the advantages of the new regulation.
-
The safety measure of extended confiscation was introduced by the Law No 63/2012 and is a transposition into the national legislation of the provisions of Article 3 of the Framework Decision 2005/212/JHA on Confiscation of Crime-Related Proceeds, Instrumentalities and Property. The study below has as purpose to analyse the provisions of this measure, provided in Article 1121 within the general part of the Criminal Code.
-
The article examines from a theoretical point of view and from a practical perspective the rules regulating the ancillary punishment and the complementary punishments, presenting the aspects of continuity and the novelties brought by the criminal provisions in the field.
-
Following the systematic examination of some normative acts in the field of administrative law, the National Integrity Agency has expressed its opinion in the sense that the exercise of the position of secretary of the administrative-territorial units (Bucharest Municipality, county and local councils), simultaneously with the position of chairman or deputy at the electoral bureau of the polling station generates a situation of incompatibility with the provisions of the Law No 161/2003 and Law No 35/2008. The author of this study combats this opinion of the National Integrity Agency (submitted for compliance to the county and local councils by administrative means), reaching a symmetrically opposite conclusion (there is no incompatibility in the given situation).
-
The authors make an analysis of the Romanian legislation in the matter of forensic reports – and, particularly, in the field of medical malpractice – and they establish that, in these areas, there is a plurality of normative acts of different levels (laws, Government ordinances, Government decisions, orders of ministers), regulations which, quite often, are confused, contradict each other, are incomplete, sometimes they are not correlated with the rules of principle in the matter of evidence included in the current Civil Procedure Code, respectively the Criminal Procedure Code etc. At the end of the analysis, the authors propose the repeal of this entire scattered legislation and the elaboration of a single normative act on the matter (at level of law or of Government ordinance) that, having regard to the current legislative experience, would completely and unitarily bring a modern, unique and unitary regulation with regard to the forensic reports (including those concerning the medical malpractice).
-
In this study, the author, after presenting some brief considerations on proportionality as a principle of law, presents the theoretical foundations of proportionality, as they are reflected in the Romanian legal doctrine. Finally, the author proposes that, in prospect of future revision of the Constitution of Romania, it must be established, in its very first article, that „the exercise of the state power must be proportionate and non-discriminatory”.
-
As it can be inferred from the title, in this study the author intends to make an analysis of the institution of „exclusion of evidence”, which exists in the Romanian Criminal Procedure Code of 1968, which is maintained and further detailed in the new Criminal Procedure Code, differently interpreted in the doctrine and less present in the case-law from Romania. The study begins with a general and comparative presentation of the „sanction” in question in the former and in the present regulation, also being analysed the modification brought by the Law implementing the new Criminal Procedure Code. Within this study there are presented and analyzed the conditions in which the sanction of exclusion of evidence operates, as regulated by the present Criminal Procedure Code. However, the analysis focuses on the doctrinal interpretation of these conditions, by emphasizing the existence of a trend to relate the sanction of exclusion of evidence to the conditions of the sanction of nullity. As far as the author is concerned, she pleads for the interpretation and practical application of the sanction of exclusion of evidence separately from the conditions of nullity, subject only to the breach of the principle of legality and loyalty in providing evidence. For this purpose, the author also makes some interesting de lege ferenda proposals.
-
In the ambience of the legislative framework instituted by the new Civil Procedure Code, this study intends to make an analysis of several aspects referring to the determination of the jurisdiction of law courts which settle disputes in matters of administrative disputes, regulated by the Law on administrative disputes No 554/2004, in comparison with the procedural provisions instituted by the new Civil Procedure Code. In order to achieve the proposed approach, the study analyses the compatibility of the procedural rules of common law included in the new Civil Procedure Code referring to the determination of the jurisdiction of the law courts in relation to the provisions of the Law No 554/2004 regulating the jurisdiction of the law courts in matters of administrative disputes.
-
This study is dedicated to the analysis of the rules of the Civil Code established for „the presumption of the legal time of conception” and to „the presumption of paternity”, insisting mostly on the novelties brought by the current regulations and by the reactions of the specialized literature in this regard. Where appropriate, de lege ferenda proposals have been grounded in order to eliminate the reported legislative inconsistencies. Also, personal points of view have been expressed on various controversial aspects of the doctrine in relation to the interpretation of the legal rules established for these two important legal institutions.
-
Law No 85/2006 on the procedure of insolvency was initially repealed and replaced by the Government Emergency Ordinance No 91/2013 on the procedures for preventing insolvency and of insolvency, which was in force only a few days, being declared unconstitutional, in its entirety, by the Constitutional Court of Romania. For this reason, it was necessary to adopt a new law on this matter (No 85/2014) which entered into force at the end of June 2014. In this study, the authors examine more extensively the principles of the procedure of insolvency, as well as the rights and the obligations of the participants, as currently regulated by Law No 85/2014, in comparison, when appropriate, with the previous law (Law No 85/2006).
-
În cazul în care societatea a hotărât, prin hotărâre AGA, demararea acțiunii în răspundere împotriva membrilor organelor sale de conducere, fără a desemna un mandatar special împuternicit cu efectuarea demersului judiciar pentru punerea în aplicare a acestei hotărâri, nu se poate considera că mandatul general de administrator cuprinde, implicit, acest mandat. Prin urmare, acțiunea în justiție promovată de administrator în numele societății, fiind formulată de o persoană care nu prezintă mandatul special cerut de lege, nu respectă cerințele impuse prin art. 155 din Legea nr. 31/1990 cu privire la condițiile speciale ale reprezentării, devenind, astfel, deplin incidente dispozițiile de drept procesual civil referitoare la lipsa dovezii calității de reprezentant, reglementate prin art. 161 C.pr.civ., care impun, în condițiile respectării regimului procesual al excepției, anularea cererii de chemare în judecată. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3726 din 5 noiembrie 2013) -
Aspecte introductive. Motivarea unei hotărâri judecătorești este procesul cognitiv prin care judecătorul, în raport de petitul acțiunii, argumentele părților, probatoriul administrat și dispozițiile legale, elaborează soluția. Motivarea trebuie să înglobeze toate rațiunile ce au dus la edictarea soluției1, expresie a judecății efective a cauzei. Este deci esențial ca soluția pronunțată să aibă la bază o motivare completă, denumită în doctrină ca suficientă (deci nu se urmărește o motivare totală care să răspundă fiecărei susțineri a părților, dar nu se poate accepta o motivare parțială), care să se raporteze cel puțin la fiecare categorie de argumente invocate de părți, prin arătarea rațiunii pentru care a fost reținută respectiva categorie de argumente ori înlăturată.
