Loading...
CONSULTARE SUMAR REVISTĂ2022-05-18T16:50:40+02:00

Consultați sumarul numărului 5/2022 al revistei ”Dreptul”

MARIA VIOLETA DUCA: Noțiunea de transfer de întreprindere în dreptul intern și în dreptul Uniunii Europene2022-05-18T16:30:46+02:00

Studiul își propune să analizeze situația în dreptul intern a aplicării instituției transferului de întreprindere prin raportare la exigențele Directivei 2001/23/CE astfel cum a fost interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Premisa unei interpretări și aplicări corecte a acestei instituții o reprezintă cunoașterea aspectelor esențiale dezvoltate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene ce analizează domeniul de aplicare ratione materiae al Directivei 2001/23/CE, dintre acestea fiind evidențiate distincția pe care Curtea o realizează între societățile care se bazează pe forță de muncă și societățile a căror activitate implică în mod necesar exploatarea de bunuri, precum și sensul autonom atribuit noțiunii de „cesiune convențională”. În continuare, autoarea arată că reglementarea noțiunii de transfer de întreprindere din dreptul intern restrânge câmpul de aplicare ratione materiae al Directivei 2001/23/CE, fiind impuse condiții neconforme, precum transferul dreptului de proprietate de la cedent la cesionar și existența unei legături contractuale între cedent și cesionar.

Din analiza practicii judiciare a instanțelor naționale și a opiniilor exprimate în doctrină rezultă că nu s-a conturat un punct de vedere unitar cu privire la posibilitatea aplicării principiului interpretării conforme a dreptului intern pentru a asigura efectul deplin al prevederilor Directivei 2001/23/CE. Într-o primă opinie se susține că aplicarea cu efect deplin a directivei din perspectiva domeniului de aplicare ratione materiae se poate realiza printr-o interpretare conformă a dreptului intern care permite a se lăsa neaplicate prevederile legale interne contrare, fără a se ajunge astfel la o aplicare directă a Directivei 2001/23/CE. Potrivit celui de-al doilea punct de vedere, extinderea instituției transferului de întreprindere peste conținutul normativ expres al prevederilor interne, în lipsa oricărei operațiuni juridice de cesiune sau de fuziune, fără a avea ca obiect dreptul de proprietate, ar fi o interpretare contra legem.

Cu respectarea limitelor principiului interpretării conforme statuate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, concluzia susținută de autoarea studiului este aceea că interpretarea conformă a dreptului național reprezintă un remediu eficace pentru aplicarea cu efect deplin a prevederilor Directivei 2001/23/CE.

CUMPARA ARTICOL
ANJIE DIANA GOH: Clauzele de post-calculare a prețului vs. clauza de revizuire a prețului în contractele de comerț internațional2022-05-18T16:36:11+02:00

Studiul își propune să prezinte într-o manieră comparativă clauzele de post-calculare a prețului și clauzele de revizuire a prețului în contractele de comerț internațional, prezentând în același timp și principalele clauze din cele două categorii, inclusiv varietățile bine-cunoscutei clauze cost+fee. În același timp, studiul analizează treptat structura fiecărui tip de clauză subliniind principalele avantaje și dezavantaje ce însoțesc introducerea acestora în contractele de comerț, atât din prisma beneficiarului, cât și din perspectiva furnizorului-profesionist, care încearcă să transfere riscul nevalutar al modificării costurilor materiilor prime în sarcina beneficiarului, care, în mod paradoxal, în unele situații poate fi chiar avantajat de o astfel de abordare.

CUMPARA ARTICOL
ANTON TRĂILESCU: Unele considerații pe marginea noțiunilor de „interes legitim” în contenciosul administrativ și „interesul de a acționa” în procesul civil2022-05-18T16:35:44+02:00

Acest studiu are ca premisa faptul că legislația actuală folosește două noțiuni juridice cu denumiri relativ diferite, respectiv „interesul legitim” în procedura contenciosului administrativ reglementată de Legea nr. 554/2004 și „interesul de a acționa” utilizată în Codul de procedură civilă, ambele reprezentând condiții de admisibilitate a acțiunii judecătorești (în contencios administrativ și, respectiv, civile). Obiectivul urmărit de autor a fost acela de a observa dacă aceste noțiuni juridice sunt sinonime sau diferă, sub aspectul conotației lor procesuale, în funcție de natura acțiunii judecătorești promovate. În acest sens, autorul a comparat cele două noțiuni juridice, decelând asemănările și deosebirile dintre ele, iar, în finalul studiului, a expus argumentele teoretice și practice în sensul recunoașterii autonomiei lor procesuale.

CUMPARA ARTICOL
CRISTIAN FAUR: Motivele de casare în procedura contenciosului administrativ român2022-05-18T16:35:15+02:00

Recursul este singura cale de atac ce poate fi declarată împotriva hotărârilor de primă instanţă pronunţate de secţiile de contencios administrativ. Vechea reglementare a Codului de procedură civilă stabilea că recursul este devolutiv, numai în măsura în care hotărârea recurată nu poate fi atacată cu apel. În prezent, fiind o cale extraordinară de atac, recursul nu poate viza decât motive de nelegalitate ale hotărârii pronunţate de instanţa de fond. Studiul de faţă are ca obiect analiza motivelor de casare enumerate de legiuitorul român în art. 488 C. proc. civ. din perspectiva materiei contenciosului administrativ. Astfel, va fi analizat succint fiecare motiv de casare în parte, din perspectiva aplicabilităţii în etapa procesuală a recursului desfăşurată în faţa instanţelor de contencios administrativ. Analiza conţine explicaţii ale textelor normative, precum şi exemple din practic judiciară naţională, în care instanţele române au aplicat motivele de casare corespunzătoare speţelor deduse judecăţii. Obiectivul cercetării este acela de a identifica în practica naţională aplicabilitatea motivelor de casare enumerate de legiuitor şi de a prezenta eficacitatea acestora, urmând ca în partea concluzivă a studiului să fie propuse eventuale remedii cu privire la motivele de casare existente în prezent.

CUMPARA ARTICOL
CRISTIAN IONESCU: Reflecții despre fragilitatea raportului între autoritatea statului și libertate, ca valoare fundamentală a democrației constituționale2022-05-18T16:53:46+02:00

Cât de fermă ar trebui să fie autoritatea statului și cât de largă ar putea să fie marja de libertate a cetățenilor unui stat, sunt întrebări fără un răspuns convenabil nici pentru stat, nici pentru cetățean. Este acesta un adevăr asupra căruia se poate stărui mult timp, dar fără rezultate mulțumitoare. Din totdeauna, cetățeanul a pretins de la puterea publică o sferă a libertății sale cât mai largă, iar puterea publică a fost și este, de principiu, pregătită să-și conserve un plus de autoritate asupra cetățeanului.

Autorul își propune în acest studiu să arate că atât autoritatea statului, cât și vocația de libertate a cetățeanului, trebuie să gliseze între limite rezonabile și legitime, astfel încât statul să își poată exercita rolul și funcțiile sale sociale consacrate prin normă constituțională și puse în slujba Binelui comun al societății, iar cetățeanul să se poată bucura fără opreliști sau restrângeri ilegitime, de o libertate (ce i se recunoaște și garantează de către stat), care să îi permită dezvoltarea personalității și demnității sale de ființă umană, în relațiile interumane generale și în raporturile sale cu statul, într-un context social-istoric, economic, politic, cultural, religios, etc determinat. Autorul arată, de asemenea, că raportul între autoritate și libertate este în substanța sa unul fragil, în care statul poate avea, în anumite conjuncturi politice sau de altă natură, tentații leviathanice, cu efecte opresive asupra libertăților constituționale, ipostază din care acesta își reproduce instrumente de forță în forme mereu noi și restrânge exercițiul drepturilor cetățenilor. Autorul atrage atenția asupra unui grav pericol social care amenință fundamentele unei guvernări democrate: excesul de autoritate și utilizarea ei repetată, ilegitimă și nejustificată pot fi premise ale instalării unui regim autoritarist, în fața căruia cetățeanul este neputincios. Excesul de autoritate și încălcarea ilegitimă a libertăților publice pun sub semnul întrebării caracterul democratic al statului. La rândul său și tot în anumite conjuncturi politice sau sociale date, cetățeanul sau cetățenii asociați pot fi tentați să recurgă la forme extreme de manifestare, clamând un grad sporit de libertate individuală ori colectivă, în detrimentul autorității originare a puterii publice.

CUMPARA ARTICOL
SONIA DRĂGHICI: O privire de ansamblu asupra sistemului common law. corespondențe cu instituții juridice române2022-05-18T16:39:54+02:00

Articolul descrie sistemul common law din perspectiva surselor dreptului, în sistemul britanic, termenul legislation fiind folosit pentru a descrie statutele Parlamentului și legislația delegată, iar formula case law pentru a desemna deopotrivă common law și equity. Statute law sau Acts of Parliament reprezintă în sistemul de drept al Marii Britanii echivalentul legilor adoptate în dreptul românesc de către Parlamentul României, iar termenul delegated legislation descrie toate acele norme adoptate de către alte autorități decât Parlamentul Regatului Unit, dar sub autoritatea acestuia. În același timp, caracteristică pentru sistemul jurisprudențial britanic este publicarea cauzelor soluționate de instanțele de judecată sau raportarea acestora, această activitate fiind realizată de avocați, de un barrister sau de un solicitor.

CUMPARA ARTICOL
IULIAN BĂLAN: Excluderea probelor derivate2022-05-18T16:41:05+02:00

Este necesară în dreptul procesual penal român desprinderea condițiilor excluderii probelor derivate de condițiile iradierii nulității din dreptul continental și apropierea lor de criteriile fructelor pomului otrăvit din dreptul Statelor Unite ale Americii. Adaptăm aceste criterii și alte criterii din dreptul comparat la contextul dreptului român prin intermediul standardelor Curții Europene a Drepturilor Omului. Una dintre condițiile pentru excluderea probelor derivate este ca încălcarea din care derivă să impună excluderea probelor rezultate pentru garantarea echității procesului. Probele derivate au capacitatea să transmită efectul încălcării drepturilor apărării, a dreptului la viață privată sau a legii interne asupra echității procesului, dar în asemenea situații inechitatea procesuală trebuie stabilită de la caz la caz. Inechitatea poate fi automată dacă încălcarea privește art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau constă în provocarea polițienească la infracțiune. Consecința este excluderea automată, absolută sau relativă a probelor derivate, potrivit naturii încălcării. Caracterul derivat al probelor este stabilit în mod cvasi-automat în cazul provocării. În celelalte cazuri, el trebuie stabilit în mod concret, pe baza condițiilor legăturii de cauzalitate dintre încălcare și probe – efectul probei primare și efectul nelegalității asupra obținerii probelor subsecvente. Condițiile excluderii probelor derivate au consecințe cu privire la aplicabilitatea ei. Sancțiunea nu este aplicabilă când probele primare nu sunt obținute în mod nelegal, ci sunt inadmisibile prin natura lor, fiindcă, în acest caz, lipsește nelegalitatea. Această condiție este îndeplinită în cazul unor acte precum arestarea. Ca urmare, în acest caz excluderea probelor derivate este aplicabilă. Efectul încălcării se transmite prin intermediul „testului de rezistență” în cazul excluderii anticipate, se produce direct în cazul caracterului continuu al nelegalității inițiale și trebuie analizat, mutatis mutandis, în cazul mijloacelor alternative de probă privitoare la aceeași probă. Întrucât în cazul iradierii nulității potrivit modelului continental efectul probei primare este irelevant iar efectul nelegalității se stabilește în mod abstract prin lege, sancțiunea este distinctă de excluderea probelor derivate.

CUMPARA ARTICOL
RADU-IONUȚ CHIRIAC, SIMONA NEDELCU: Efectul de tip revolving door al cerinței formării de către instanța de judecată a convingerii că persoana condamnată poate fi liberată condiționat întrucât s-a îndreptat și se poate integra în societate2022-05-18T16:42:24+02:00

Liberarea condiționată a fost definită în doctrina română ca o modalitate de individualizare a executării pedepselor privative de libertate, acordate prin hotărârea definitivă a instanței de judecată care constituie convingerea că persoana condamnată a fost reabilitată, ca urmare a îndeplinirii condițiilor cerute. în condițiile executării pedepsei minime statutare, există regimul de executare semideschis sau deschis, persoana și-a îndeplinit obligațiile civile, precum și sub rezerva îndeplinirii integrale, în condițiile serviciilor de probațiune, în cadrul supravegherii, a măsurilor. si obligații.

Ca natură juridică, liberarea condiționată reprezintă o individualizare post judicium a executării pedepselor privative de libertate și presupune punerea în libertate a condamnatului înainte de executarea integrală a pedepsei deoarece condamnatul a dovedit că a făcut progrese evidente în direcția reintegrării sociale.

Liberarea condiționată nu este însă un drept al condamnatului de a nu executa întreaga pedeapsă, ci un instrument juridic prin care instanța constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenție până la expirarea întregului termen stabilit de hotărârea definitivă. condamnarea a fost îndeplinită, iar eliberarea anticipată nu prezintă niciun pericol pentru comunitate.

CUMPARA ARTICOL
GEORGE COCA, FLORINA-ANDREEA PASCU: Scurte comentarii privind interpretarea și aplicarea art. 320 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății2022-05-18T16:44:02+02:00

Prevederile art. 320 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății au ridicat probleme serioase de interpretare în practica judiciară. Prin urmare, s-a pus întrebarea dacă persoanele care au suferit vătămări fizice pot fi obligate să-și plătească costurile de spitalizare aferente spitalizării și tratamentului medical în unitățile sanitare în cauză, atunci când persoana vătămată nu a fost identificată sau nu își dezvăluie identitate ori în cazul în care pur și simplu nu este răspunzător pentru acțiunea penală. S-a pus și întrebarea dacă persoana vătămată nu a formulat sau a retras cererea sau dacă părțile s-au împăcat sau nu au săvârșit infracțiunea pretinsă.

CUMPARA ARTICOL
Acțiune în pretenții. Deschiderea procedurii insolvenței față de pârâtă pe parcursul judecării cauzei în primă instanță. Incidența prevederilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Apel împotriva hotărârii pronunțate cu încălcarea acestui text de lege, cu notă de Viorel Terzea2022-05-18T16:46:34+02:00
CUMPARA ARTICOL
Cât te costă să minți? Despre proporționalitatea sancțiunii penale, cu comentariu de Cristina Nicorici2022-05-18T16:47:43+02:00
CUMPARA ARTICOL
Notă critică cu privire la modalitatea de stabilire a obiectului recursului, cu notă de Radu-Mihai Necula2022-05-18T16:48:34+02:00
CUMPARA ARTICOL
Folosim fisierele tip cookie-uri pentru a va oferi cea mai buna experienta de utilizare a website-ului. Navigand in continuare ori ramanand doar pe aceasta pagina va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Daca doriti sa renuntati la acestea, va rugam sa consultati Politica de Utilizare a Cookie-urilor. Anumite parti ale website-ului nu vor mai functiona corect daca stergeti toate cookie-urile. Citește mai mult... Ok