-
Prin renunțarea la dreptul de a invoca accesiunea, proprietarul fondului abandonează prerogativa folosinței terenului în favoarea proprietarului construcției, pe toată durata de existență a acesteia, generând un mod atipic de naștere a dreptului de superficie, acceptat în sistemul Codului civil din 1864 și prevăzut expres în sistemul actualului Cod civil la art. 693 alin. (4) teza I. Așadar, în forma sa deplină, superficia ca dezmembrământ al dreptului de proprietate imobiliară are în conținutul său proprietatea asupra construcției și prerogativa folosinței terenului (ca atribut al proprietății, iar nu doar o simplă stare de fapt protejată juridic, atribut transmis pe durata de existență a construcției de către proprietarul fondului către constructor). Or, așa cum am arătat mai sus, prin contractele de închiriere pârâta a transmis folosința terenului ca și obiect al unei obligații personale pentru o anumită durată, și nu ca atribut al proprietății, pe toată durata existenței construcției. (Curtea de Apel Timișoara, Secția I civilă, Decizia nr. 114 din 30 iunie 2021, www.rolii.ro) -
According to Article 41 (1) of the Criminal Code, if the offender convicted by a final judgment is subsequently tried for a concurrent offence, the previously established punishment, under the conditions of concurrence of offences, shall be separated, the increase shall be removed and it shall be merged with the newly applied punishment, adding a new increase. In compliance with Article 10 of the Law No 187/2012, when at least one of the offences in the structure of plurality has been committed under the new law, the sanctioning treatment of plurality shall be applied according to the new law, even if for the other offences the punishment was established according to the former, more favourable law. This legal provision comes in conflict with the principle of non-retroactivity of the criminal law.
-
Starting from a legal classification found in a situation from the judicial practice, the author of this study addresses the delicate issue constantly generating contradictory solutions of the relation between the abuse of office and other offences from the same category, committed by the same deed, applying the rules of ideal (formal) concurrence of offences. The arguments are convincing and allow the conclusion that, in such situations, it cannot be retained the commission of a concurrence of offences, whereas the abuse of service, whether there are involved deeds committed under the incidence of the current Criminal Code or of the previous Criminal Code, maintains its subsidiary character, the incrimination text which defines it becoming incident only insofar as it cannot be retained another offence which violates the social relations that constitute legal object for these service offences.
-
Family relationships are an area of great interest due to its intimacy and sensitivity. Because of the unpredictability of modern life, many families are falling apart. Thus, the issue of dissolution of marriage, whether through divorce or separation, is of paramount importance for modern society. Both the European Union and some Member States, especially the predominantly Catholic ones, have adapted to religious realities and regulated spouses’ separation through secular laws. The purpose of this article is to reveal that the Romanian law has the institution of spouses’ separation which produces, however, only effects of canon law, and not of civil law. The methods used in support of our thesis are analysis and synthesis. In Romania, the state recognized the Canonical Codes of the Roman-Catholic and Oriental Churches that provide for separation. But it denies any civil, secular effects of the institution. It is high time for the Romanian legislator to regulate the institution of spouses’ separation whether by altering the Civil Code or through a concordat between the state and the Holy See. The secular effects of spouses’ separation will protect the religious freedom of the Catholic people and the traditions of the Roman Catholic denomination. Moreover, introducing legal separation in the Romanian law will ensure a better application of the private international law of the European Union which provides for the international jurisdiction and for the law applicable to such separation.
-
Arbitrability is the entry point of arbitration: it identifies those cases which can be settled by way of arbitration and in which the parties can exclude court procedures and state courts. This article examines, in light of the applicable international treaties, the choice-of-law rule that determines the law applicable to arbitrability and, in order to establish this choice-of-law rule, analyzes the purpose of arbitrability. It argues that arbitrability should be conceived as a question of competence and not as a question emerging from public policy. It follows from this thesis that the application of the law of the forum (lex fori), the dominant approach in international treaty law, is not justified and the exclusion of arbitrability is warranted only in cases which belong to the exclusive competence of the courts of or raise real problems of public policy for the forum.
-
Transnational law is one of the topics hotly debated by the legal scholars all over the world. The present paper furnishes some research instances able to stress the importance of the transnational law itself. The so-called „supply chains” require the virtues of the transnational law, mainly understood as methodology, to be put in action. From a practical point of view, this paper points out the way in which the nations-States and corporations behave in settings truly transnational. From an academic point of view, this paper invites the Schools of Law from Romania to include the so-called „Theory of Transnational Law” in their academic curricula.
-
Increasing the volume of the regulations influences the activity of the companies and of the administrators, implying the risk of the liability of the latter to the company for business decisions non-compliant from a legal point of view. In Part I of the study it was analyzed the legal regime of the obligation of the administrators to comply with the law and the implications of intentionally making business decisions contrary to the law. The conclusion is that the obligation to comply with the law can be seen as an independent obligation or can be explained through the doctrine ultra vires, but it can also be associated with the obligations of loyalty and diligence. Part II of the study examines whether there are potential exceptions that may justify the making of some decisions non-compliant from a legal point of view and whether the liability of administrators could be excluded or limited in certain situations. In principle, the profit-making, the attainment of other interests for the company or the ratification of the decision by the shareholders is not able to justify and to exclude the liability of the administrators for making decisions contrary to the law. Likewise, these decisions exclude the application of some guarantees against liability such as the business judgment rule, the liability clauses and the liability insurance. However the social, economic and technological transformations accompanied by the inefficient legislation and the phenomenon of regulatory entrepreneurship can provide arguments sufficiently convincing so as to change the paradigm as concerns the obligation of compliance. Although the proposed problems and solutions seem to be obvious, the study discusses some aspects not addressed in the local doctrine, but which do not lack theoretical and practical importance.
-
Potrivit art. 275 alin. (1) C.pen., sustragerea, distrugerea, reținerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de probă sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o procedură judiciară, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Conform art. 198 alin. (1) C.pr.pen., înscrisurile pot servi ca mijloace de probă, dacă, din conținutul lor, rezultă fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului. (cu notă aprobativă). Infracțiunea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, prevăzută în art. 275 alin. (1) C.pen., are ca situație premisă existența unei proceduri judiciare începute. În ceea ce privește calitatea de subiect activ, autorul faptei prevăzute de legea penală ce face obiectul procesului penal în care sunt folosite înscrisurile ori mijloacele materiale de probă poate fi subiect activ al infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri în modalitatea prevăzută în art. 275 alin. (1) C.pen. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2021 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 aprilie 2021) -
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata unor sume de bani cu titlu de daune-interese pentru neexecutarea unor obligații contractuale, acțiunea fiind înregistrată la Judecătoria Sectorului 3 București, instanța de la sediul reclamantului. În motivarea cererii principale s-a arătat că între părți s-a încheiat un contract de transport sub forma unei comenzi de transport și a anexei aferente. Pârâtul s-a obligat astfel să transporte marfa dintr-un anumit loc în altul, la o anumită temperatură. Întrucât acesta din urmă nu s-a prezentat la locul de destinație la ora stabilită în comanda de transport, destinatarul final nu a mai dorit marfa. Mai mult, cu ocazia recepției mărfii, s-a constatat că marfa fusese transportată în condiții necorespunzătoare, la o temperatură neconformă, mențiunea fiind înscrisă în CMR. În continuare, reclamantul a susținut că proprietarul mărfii, terț față de contractul de transport, ar fi suferit un prejudiciu din faptul că marfa nu a fost vândută cumpărătorului inițial, ci unui alt cumpărător la un preț inferior, rezultând o pagubă constând în diferența de preț dintre cele două vânzări. Acest prejudiciu a fost facturat de către terț reclamantului, care mai departe l-a refacturat către pârât. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat, printre altele, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București, afirmând că nici comanda de transport, nici anexa ei nu au fost semnate și ștampilate, astfel că nu există un contract de transport. În replică, reclamantul a arătat că instanța judecătorească pe care a învestit-o cu soluționarea acțiunii este competentă, întrucât în cuprinsul anexei la comanda de transport se regăsește o clauză atributivă de competență, care stabilește competența de soluționare a litigiilor în favoarea instanțelor de la sediul reclamantului. Mai mult, susține că inexistența unui contract de transport nu poate fi reținută, dat fiind că, subsecvent comenzii de transport, au fost emise de către pârât un CMR semnat și ștampilat, o factură pentru transportul realizat în care se specifică „comanda nr. 77”, precum și o somație comunicată reclamantului prin care i s-a pus în vedere să achite prețul transportului. (Rezumat al susținerilor părților)
-
Din interpretarea dispozițiilor art. 1847 și următoarele și a art. 1890 C.civ. din 1864 rezultă că prescripția achizitivă trebuie opusă doar fostului proprietar al imobilului în litigiu, în considerarea efectului juridic al uzucapiunii de sancțiune civilă față de titularul nediligent care a permis ieșirea bunului din patrimoniul său. În măsura în care însă nu este posibilă identificarea fostului proprietar al terenului ce face obiectul cererii, ori a altor persoane care ar fi interesate în contestarea uzucapiunii sau acesta a decedat și nu s-a dezbătut succesiunea vacantă, calitatea procesuală pasivă se prezumă, prin dispozițiile legii, că aparține unității administrativ-teritoriale, în a cărei rază teritorială se află imobilul, ca titulare ale patrimoniului imobiliar. Prin urmare, legitimarea procesuală pasivă a unității administrativ-teritoriale nu decurge, în mod arbitrar, din faptul neidentificării unui alt pârât, ci se întemeiază pe dispozițiile art. 26 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, relative la caracterul potențial de bun fără stăpân al terenului în litigiu. Altfel s-ar putea ajunge în situația particulară a inexistenței unei persoane care să pretindă un drept de proprietate asupra nemișcătorului, în calitate de proprietar sau de moștenitor al proprietarului inițial al terenului, la respingerea acțiunii în constatarea dobândirii dreptului de proprietate, prin efectul prescripției achizitive, deși sunt îndeplinite condițiile legale pentru a uzucapa, pe considerentul că unitatea administrativ-teritorială este lipsită de legitimare procesuală pasivă, ceea ce ar echivala cu lipsirea reclamantului de orice posibilitate de valorificare a dreptului său. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă, Decizia nr. 2470 din 19 noiembrie 2020)
-
The study provided by the author is devoted to some general approaches on the judicial and procedural systems in some countries in Latin America and in the Caribbean Sea area. The first part of this approach is dedicated to an introduction of the general reforms in the geographical area of reference and to the concerns of the governments in the area regarding the implementation of some reforms intended to make justice more efficient and more accessible to the litigants. The author notes that also in Latin America and in the countries of the Caribbean area the real problems of justice are not essentially different from those on other continents, including from the European area: the postponement of trials, the overcrowding of the courts of law and a modest funding of the judicial system. The political influences on justice in some countries in Latin America and the Caribbean area have led, in this geographical area as well, to a significant decrease of the citizens’ trust in the judicial system. The organization of the judicial systems from the countries of reference offers us a complex legal geography, in relation to the way of organization from the European countries, since in many states in the area the Roman-German law system coexists with that of common law, the latter’s greatest influence being found in the field of public law. The last part of the study presents us some of the most significant approaches at the level of the strictly procedural institutions. And the reforms undertaken in the last three decades in procedural matters cannot ignore the role and influence exerted by the Preliminary Draft Civil Procedure Code for Latin America. That is why the author presented, in a synthetic manner, the principles that were the basis of this important Latin American project and which had a positive impact on some of the regulations contained in the new Civil Procedure Codes adopted in recent years in the specified geographical area. The author’s investigation is not only of doctrinal interest, viewed from the point of view of a comparative research, but also a practical one in an era in which the effervescence of globalization forces us to new reflections on the organization of an efficient, fast justice that leads to prompt enforcement of the judicial decisions. Some of the procedural reforms in Latin America and in the Caribbean area can also be benchmarks for the reforms of justice in other countries, including in the European Union area. And, from among these, the most significant concern undoubtedly the acceleration of trials, the rationalization of the means of appeal, especially the appeal in cassation, the reduction of special procedures and the settlement of some cases, especially of low value, in a single hearing.
-
This paper presents the author’s vision on the legal consequences of the implementation of a concept, the National Electronic File, which involves the electronic visualisation of the documents existing in a file pending before a court of law and the possibility of electronic communication of the procedural documents both from the litigant to the court and vice versa, from the court of law to the litigant. Starting from some principles, such as the facultative nature for the citizen and the mandatory nature for the public institutions to use this electronic mechanism, and taking into account regulations from the comparative law, the main directions for amending the codes of procedure are presented, in order to achieve a simpler, friendlier and, last but not least, more efficient justice.
