CLAUZA ATRIBUTIVĂ DE COMPETENȚĂ. CLAUZE NEUZUALE. CONDIȚII

15.00lei

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata unor sume de bani cu titlu de daune-interese pentru neexecutarea unor obligații contractuale, acțiunea fiind înregistrată la Judecătoria Sectorului 3 București, instanța de la sediul reclamantului.
În motivarea cererii principale s-a arătat că între părți s-a încheiat un contract de transport sub forma unei comenzi de transport și a anexei aferente. Pârâtul s-a obligat astfel să transporte marfa dintr-un anumit loc în altul, la o anumită temperatură. Întrucât acesta din urmă nu s-a prezentat la locul de destinație la ora stabilită în comanda de transport, destinatarul final nu a mai dorit marfa. Mai mult, cu ocazia recepției mărfii, s-a constatat că marfa fusese transportată în condiții necorespunzătoare, la o temperatură neconformă, mențiunea fiind înscrisă în CMR.
În continuare, reclamantul a susținut că proprietarul mărfii, terț față de contractul de transport, ar fi suferit un prejudiciu din faptul că marfa nu a fost vândută cumpărătorului inițial, ci unui alt cumpărător la un preț inferior, rezultând o pagubă constând în diferența de preț dintre cele două vânzări. Acest prejudiciu a fost facturat de către terț reclamantului, care mai departe l-a refacturat către pârât. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat, printre altele, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București, afirmând că nici comanda de transport, nici anexa ei nu au fost semnate și ștampilate, astfel că nu există un contract de transport.
În replică, reclamantul a arătat că instanța judecătorească pe care a învestit-o cu soluționarea acțiunii este competentă, întrucât în cuprinsul anexei la comanda de transport se regăsește o clauză atributivă de competență, care stabilește competența de soluționare a litigiilor în favoarea instanțelor de la sediul reclamantului. Mai mult, susține că inexistența unui contract de transport nu poate fi reținută, dat fiind că, subsecvent comenzii de transport, au fost emise de către pârât un CMR semnat și ștampilat, o factură pentru transportul realizat în care se specifică „comanda nr. 77”, precum și o somație comunicată reclamantului prin care i s-a pus în vedere să achite prețul transportului. (Rezumat al susținerilor părților)

Categorie:
Folosim fisierele tip cookie-uri pentru a va oferi cea mai buna experienta de utilizare a website-ului. Navigand in continuare ori ramanand doar pe aceasta pagina va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Daca doriti sa renuntati la acestea, va rugam sa consultati Politica de Utilizare a Cookie-urilor. Anumite parti ale website-ului nu vor mai functiona corect daca stergeti toate cookie-urile. Citește mai mult... Ok