-
Prin noțiunea de preț serios, astfel cum prevãd dispozițiile art. 1303 C.civ. anterior (1864), se înțelege prețul care constituie o cauzã suficientã a obligației luate de vânzãtor de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului ce formeazã obiectul vânzãrii. -
Din conținutul art. 64 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005 și art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2010 rezultă că actul prin care s-a dispus măsura administrativă de suspendare a dreptului de utilizare a unui vehicul, prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, are caracterul unui act administrativ autonom, conținând o sancțiune de sine stătătoare, care poate fi contestat la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004. -
În ipoteza unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv a unui act juridic prin care părțile se obligă să încheie în viitor un contract de vânzarecumpărare, acțiunea prin care beneficiarul promisiunii îi solicită instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare este supusă termenului general de prescripție extinctivă, chiar dacă bunul la care se referă convenția părților este un imobil, deoarece obiectul antecontractului nu este bunul imobil, ci obligația de a face, a cărei executare poate fi solicitată doar în cadrul termenului de prescripție extinctivă. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă, Decizia nr. 3447 din 4 decembrie 2014) -
ACȚIUNE CIVILÃ. ASIGURÃTOR DE RÃSPUNDERE CIVILÃ În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 136/1995, instanța dispune obligarea asigurãtorului de rãspundere civilã, în mod direct, în limita obligației sale contractuale, la plata despãgubirilor cãtre partea civilã (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penalã, decizia nr. 3405 din 23 octombrie 2012). -
Contestația în anulare împotriva deciziilor rămase definitive în recurs, prin care a fost invocată încălcarea principiului non bis in idem, se judecă în conformitate cu dispozițiile noului Cod de procedură penală în materia contestației în anulare. Cazul de contestație în anulare, prevăzut în art. 426 lit. i) din noul Cod de procedură penală, referitor la ipoteza în care „împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă”, nu este incident, dacă faptele cu privire la care s-au pronunțat două hotărâri definitive de condamnare sunt diferite, neexistând identitate de faptă, indiferent dacă încadrarea juridică a faptelor este aceeași. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Decizia nr. 1479 din 29 aprilie 2014) -
Potrivit art. 1491 C.pr.pen., procurorul, când considerã cã arestarea inculpatului este în interesul urmãririi penale, întocmeşte propunerea motivatã de luare a mãsurii arestãrii preventive a acestuia numai dupã ascultarea inculpatului în prezenţa apãrãtorului. În plus, conform art. 150 alin. 1 C.pr.pen., mãsura arestãrii inculpatului poate fi luatã numai dupã ascultarea acestuia de cãtre procuror şi de cãtre judecãtor, afarã de cazul când inculpatul se aflã în strãinãtate ori se sustrage de la urmãrire sau de la judecatã ori se aflã în una dintre situaţiile prevãzute în art. 1491 alin. 6 C.pr.pen. (cu notã criticã). -
Elementul material al infracțiunii de înșelãciune existã distinct de elementul material al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnãturã privatã, activitatea de falsificare a înscrisurilor și folosirea lor în vederea producerii de consecințe juridice consumându-se la momentul sesizãrii instanței, activitatea ulterioarã desfãșuratã de inculpat de inducere în eroare a pãrților vãtãmate în scopul obținerii unui folos material injust realizând latura obiectivã a infracțiunii de înșelãciune, rãmasã în forma tentativei (cu notã criticã) -
În raport cu dispozițiile art. 4 cu referire la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/ 2004, este inadmisibilã excepția de nelegalitate invocatã cu privire la un act administrativ pentru modificarea sau desființarea cãruia prin lege organicã se prevede o altã procedurã judiciarã (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 3386 din 24 iunie 2010). -
Simpla cunoștințã a existenței și folosirii mãrcii anterior depozitului nu este suficientã pentru întrunirea condiției relei-credințe, fiind necesar ca acest fapt sã fie unul de naturã frauduloasã. Reaua-credințã implicã îndeplinirea cumulativã a douã cerințe distincte, vizând, pe de o parte, cunoașterea „faptului relevant” – existența și folosirea unei mãrci anterioare sau chiar a unui semn neînregistrat ca marcã – iar, pe de altã parte, intenția frauduloasã. -
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002 privind unele mãsuri pentru monitorizarea postprivatizare a contractelor de vânzare-cumpãrare de acțiuni deținute de stat la societãțile comerciale, în cazul desființãrii contractului pe cale convenționalã sau judiciarã, Autoritatea va reține de la cumpãrãtor toate sumele achitate de acesta în contul contractului, reprezentând, dupã caz, avans, rate, dobânzi, penalitãți achitate cu orice titlu pânã la desființarea acestuia. -
Actul emis de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) în vederea convocării părților în procedura arbitrală potrivit art. 1312 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 nu are caracterul juridic al unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. În succesiunea operațiunilor prin care se realizează negocierea metodologiilor la care se referă art. 130, 131, 1311 și 1312 din Legea nr. 8/1996, actul care produce efecte juridice îl reprezintă metodologiile negociate, iar activitățile anterioare, premergătoare, au valoarea juridică a unor operațiuni administrative sau simple operațiuni materiale care pregătesc, însoțesc adoptarea actului producător de efecte juridice. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 59 din 10 ianuarie 2013) -
-
În cazul în care prin acțiunea introductivă promitentul-cumpărător a solicitat numai restituirea avansului achitat în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare și dobânda legală aferentă, nesolicitând și constatarea intervenirii pactului comisoriu expres stipulat de părțile contractante cu consecința repunerii părților în situația anterioară sau rezoluțiunea judiciară a convenției, în temeiul art. 1020–1021 C.civ., este lipsit de fundament juridic demersul său, astfel cum a fost formulat, deoarece numai în caz de desființare a convenției se poate dispune obligarea părții în privința căreia angajamentul nu s-a executat la daune-interese. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3261 din 24 octombrie 2014) -
O cerere în constatare vizând obținerea unei hotãrâri judecãtorești care sã fie opusã organelor fiscale și în temeiul cãreia sã se beneficieze de scutiri la plata impozitelor pe terenuri și clãdiri nu poate fi primitã întrucât art. 111 C.pr.civ. condiționeazã formularea acțiunii în constatare de inexistenþa unei acțiuni în realizare (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția comercialã, decizia nr. 952 din 9 martie 2010). -
În funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produc, actele administrative se clasifică în acte normative și acte individuale. Încadrarea unui act infralegislativ într-una dintre cele două categorii mai sus arătate nu se realizează prin „decuparea” unor dispoziții din acel act, afectând în acest mod caracterul unitar al acestuia, ci prin examinarea integrală a conținutului său, prin prisma trăsăturilor fiecăreia dintre categoriile în discuție (acte normative și acte individuale). Cu alte cuvinte, un act administrativ este fie normativ, fie individual, în funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produce ca întreg, indiferent de conținutul concret al unei părți (de exemplu al unei anexe) a acestuia. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1718 din 26 februarie 2013) -
Din economia dispozițiilor art. 1349 din noul Cod civil reiese faptul că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane; cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. -
Clauza de dezicere inserată într-un antecontract de vânzare-cumpărare, prin care s-a prevăzut posibilitatea de răzgândire a promitentei-vânzătoare din motive subiective, rămâne fără efecte în situația decesului acesteia, neputând fi invocată de moștenitori. Și aceasta întrucât dreptul astfel prevăzut în favoarea promitenteivânzătoare are un caracter strict personal, iar datorită acestei caracteristici acest drept este incesibil, adică netransmisibil moștenitorilor, putând fi exercitat numai de către titular. -
Acțiunea în daune-interese care vizeazã antrenarea rãspunderii civile delictuale a AVAS în temeiul art. 998-999 C.civ. nu atrage aplicarea dispozițiilor legii speciale cu privire la competența curții de apel în primã instanțã, ci pe cele ale art. 1 pct. (1) lit. a) din Codul de procedurã civilã, fiind vorba despre un litigiu patrimonial de drept comun (Înalta Curte de Casație Justiție, Secția comercialã, decizia nr. 1896 din 21 mai 2010). -
LEGEA NR. 10/2001. ACŢIUNE AVÂND CA OBIECT RESTITUIREA PREÞULUI IMOBILULUI PLÃTIT DE CHIRIAŞII ALE CÃROR CONTRACTE DE VÂNZARE-CUMPÃRARE, ÎNCHEIATE POTRIVIT PREVEDERILOR LEGII NR. 112/1995, AU FOST LIPSITE DE EFECTE JURIDICE Dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001 modificatã prin Legea nr. 1/2009 nu fac decât sã aplice instituţia rãspunderii pentru evicţiune într-un domeniu particular, cel al imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi înstrãinate de stat unor chiriaşi de bunã credinţã în baza Legii nr. 112/1995. -
Pentru a fi în prezența unei încãlcãri a dreptului moral la respectarea operei, în sens larg, în conformitate cu art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996, prejudiciul moral, indiferent de modalitatea în care este produs, trebuie sã constea în afectarea a înseși onoarei sau a reputației autorului, valori expres prevãzute de legiuitor. Așadar, nu este suficientã simpla atingere fizicã, fiind necesar ca aceasta sã fie de o anumitã consistențã și gravitate, astfel încât sã afecteze onoarea și reputația autorului, consecințã ce echivaleazã cu denaturarea viziunii artistice a autorului asupra operei sale. -
Modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate asupra rețelei de distribuție a energiei electrice, prin edificare sau construire, pe un teren despre care reclamantul nu susține și nu dovedește că ar fi proprietatea sa, pentru a se putea prevala de accesiune și de prevederile art. 492 C.civ., nu se înscrie printre cele prevăzute de dispozițiile art. 644–649 C.civ. și nici de alte reglementări legale specifice domeniului de referință, pentru a dovedi calitatea de proprietar asupra respectivei rețele a unei persoane fizice care nu deține nici licență și nici capacitate energetică. În acest caz, pentru a putea reclama prerogativa de a-și exprima acordul la racordarea terților la rețeaua electrică, reclamantul trebuia, în lipsa oricărui titlu, să învestească instanța cu o acțiune în constatarea calității sale de proprietar asupra rețelei electrice, cu atât mai mult cu cât această calitate îi este contestată de partea adversă. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2476 din 27 iunie 2014) -
Faptul că, în cadrul acțiunii în revendicare promovate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, pârâții au invocat în apărare prevederile art. 45 alin. (2) din acest act normativ, precum și buna-credință de care ar fi dat dovadă la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, nu reprezenta un argument suficient pentru ca instanța să treacă la analiza fondului acestei apărări, după ce aceeași instanță stabilise că legea, în conținutul căreia se regăsește textul de care se prevalau pârâții, nu are incidență în cauză, având în vedere data promovării acțiunii și opțiunea reclamantei, de a continua judecata în condițiile dreptului comun, aspecte ce relevă caracterul contradictoriu al considerentelor hotărârii atacate, fiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ. -
Sintagma „poate fi primit în profesie” folositã în art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat conferã consiliilor barourilor – ca organe de conducere ale organizației profesionale – o competențã specialã, un drept de apreciere în legãturã cu primirea în profesie, cu scutire de examen, în cazul persoanelor enumerate limitativ de lege. -
Cerința interesului de a fi actual trebuie îndeplinitã pe tot parcursul procesului, iar nu numai la momentul introducerii acțiunii. Astfel, în cazul în care pe parcursul procesului acțiunea promovatã de reclamant rãmâne fãrã interes, demersul procesual, inițial justificat, rãmâne fãrã o finalitate practicã din punct de vedere juridic, soluția consacratã jurisprudențial în atare situații fiind aceea a respingerii acțiunii ca rãmasã fãrã interes (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția comercialã, decizia nr. 2623 din 13 septembrie 2011).
