-
O autoritate publică cu atribuții de supraveghere, prevenire și control într-o anumită arie de activitate, având în vedere poziția dominantă pe care o ocupă în virtutea prerogativelor de putere publică pe care legea i le pune la dispoziție pentru realizarea interesului public în slujba căruia se află, are obligația, rezultată din exigențele bunei administrări, să emită, pentru organizarea activității sale, norme administrative clare, care să nu genereze riscul distorsionării liberei concurențe și apariției conflictelor de interese. -
Unele considerații asupra separării puterilor în stat. În literatura de specialitate se acceptă că doctrina separării puterilor în stat s-a dezvoltat în secole întregi de evoluție politică și filosofică1. Originea sa poate fi identificată în secolul al IV-lea î.H., când Aristotel, în tratatul său intitulat „Politici”, a descris trei agenții ale formei de guvernare: adunarea generală, funcționarii publici și autoritatea judiciară. Și în Republica Roma exista un sistem asemănător bazat pe adunarea generală, senat și oficialii publici, toate funcționând pe baza principiului „verifică și echilibrează” (checks and balances). După căderea Imperiului Roman, Europa a devenit fragmentată în state-națiuni și de la sfârșitul Evului Mediu până în secolul al XVIII-lea structurile de guvernare au constat în forme de concentrare a puterii, determinată de rațiuni ereditare. Singura excepție a perioadei este considerată dezvoltarea Parlamentului Englez (Parlamentul) în secolul al XVII-lea2. -
Principiul separației puterilor a fost „importat” din Marea Britanie, englezii fiind cei care, în secolul al XVII-lea, au început să îl aplice în încercarea de a fragmenta puterea politică ce aparținea, în mod tradițional, doar regelui. Apoi, un pas important pe acest drum anevoios a fost făcut de gânditorii politici francezi, ideea modernă a separării puterilor în stat datorându-se filosofului și gânditorului iluminist francez, baronul de Montesquieu, care a făcut distincție între trei puteri în stat: legislativă, executivă și judiciară – acesta fiind fundamentul separației puterilor regăsit (și repetat) în dreptul constituțional modern. În concepția lui Montesquieu, cele trei puteri trebuie să aparțină unor organe diferite ale statului: Libertatea nu admite unirea a două și cu atât mai mult a trei puteri în sânul uneia și aceleiași puteri a statului. Dacă puterea legislativă e unită cu cea executivă, atunci cel ce edictează legile aplicându-le nu va urma indicațiile cuprinse în ele, tolerând încălcarea lor, și în țară va domni arbitrarul. Dar arbitrarul va interveni și în cazul în care în aceleași mâini se unesc puterea judecătorească și cea executivă, judecătorul va fi asupritor, întrucât va fi în același timp și judecător, și executantul legii. De asemenea, nu pot fi unite, în același organ, puterea judecătorească și cea legiuitoare, întrucât, procedându-se astfel, judecătorul, rezolvând procesele, nu va urma strict legea, ci are posibilitatea să introducă schimbări în conținutul legii
-
Introducere. Actuala ordine mondială cunoaște o profundă transformare, ca urmare a multiplelor raporturi economice, sociale, politice, care influențează umanitatea, prin procesul globalizării. Revoluția ideilor, care depășește spațiul exprimării și dezbaterilor, își găsește o formă de manifestare printr-o diversitate de acțiuni, așa încât putem vorbi de o cultură mondială a informației care capătă consistență în orice domeniu, de la cel care vizează natura planetei noastre, până la cele care se referă la viața cotidiană. Așadar, în contextul exploziei informaționale, în care tehnologia dobândește dimensiune inteligentă, invadând în acest fel însăși existența noastră, aceasta rămâne totuși, la momentul actual, dependentă relativ de umanitate.
-
În contextul actual, în care justiția română își face temele sub monitorizarea „Mecanismului de Control și Verificare” (MCV), în care atacurile la adresa independenței justiției au crescut semnificativ, în care reținerea și arestarea echivalează, în mentalul colectiv, cu dovezi indubitabile de vinovăție, rolul judecătorului în realizarea actului de justiție pare să fie unul secundar, de vreme ce nimeni nu mai pare interesat de hotărârea judecătorească definitivă pronunțată în dosarele penale.
-
Mărturisesc că, atunci când am ales titlul acestui studiu, am interferat cu modelul de prezentare în două părți, introdus de un cunoscut colaborator și prieten, specialist în legile internetului, Bogdan Manolea, care, cu ceva ani în urmă, într-o prestigioasă conferință cu prezență internațională, identifica o primă parte anarhică și o a doua tehnică a discursului său. De ce o perspectivă românească? Pentru a sublinia critic modelul, mereu altfel, de abordare a reformelor din sistemul judiciar românesc, pe tiparul „teoriei mixte”, pe care, ani de-a rândul, generație după generație, la aproape toate disciplinele de studiu, dascălii noștri au încercat să ne-o inoculeze ca pe un vaccin, în dorința de a ne obișnui, în realitate, cu compromisul, vecin cu improvizația, de la care a împrumutat caracterul definitiv. Noi nu copiem, noi inovăm, mințindu-ne adesea că adaptăm diverse instituții, proceduri, reguli din tot atât de diverse surse, deși, funcțional, asemenea corpului biologic, aceste grefe haotice și repetate ajung să fie refuzate sau să schimonosească organismul nostru judiciar, altfel suficient de robust prin robustețea componenților săi.
-
Introducere. Sistemul Ministerului Public are un statut special, misiunea organizațională fiind stabilită atât prin Legea fundamentală, cât și prin legea privind organizarea judiciară. Obiectivul său general este înfăptuirea ordinii de drept prin respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor, prin efectuarea unor activități legitime și oportune care trebuie să îndeplinească anumite standarde minimale de legitimitate și de tip procesual.
-
Introducere. O justiție perfectă nu poate fi concepută fără respectarea valorilor, a principiilor fundamentale, nu poate fi imaginată în afara unei societăți care mai înainte de a fi dreaptă trebuie să fie una civilizată. Societatea întemeiată pe principiile statului de drept a devenit o formulă pe care o auzim rostită pretutindeni, reluată obsesiv, ca un laitmotiv fără de care nu începe și nici nu se poate sfârși o zi. Garanția statului de drept nu poate fi întemeiată decât pe o justiție echitabilă, imparțială și eficientă
-
Preliminarii. Termenul de securitate are o adresabilitate variată și complexă, putând influența și afecta atât individul, cât și orice nivel de organizare socială, colectivitate, stat sau organizație internațională. În mod sintetic, noțiunea de securitate1 implică lipsa oricăror amenințări, dar și posibilitatea prezervării unui nucleu de valori și a bunăstării2. Pentru orice individ și pentru o comunitate în ansamblul său sentimentul de securitate este acut și se construiește pe trei coordonate esențiale: liniștea, ocrotirea și absența fricii. Aceste trei coordonate definesc sensul primar al noțiunii de securitate a cărei etimologie provine din latinescul securus, desemnând pe cel care nu se teme (sine cura)3.
-
In this study it is examined how the patrimonial allocation estates are formed and their legal status only for those persons practicing authorised liberal professions individually, that is only for a certain category of professionals. The author has analyzed the consequences which the inclusion of a joint asset of the spouses, subject to the matrimonial regime of the legal community, into the patrimonial estate of professional allocation of one of these may have. Such a change of destination of the joint asset, even temporary, requires the consent of both spouses, and, in case of buildings, the declaration of patrimonial allocation must comply with the authentic form and must be registered in the land register in order to be opposed to the personal or professional creditors of the spouses. The specialized and exclusive guarantee of the professional creditors on the patrimonial estate of professional allocation can make possible the pursuit by these of the joint asset, so that the consent of one of the spouses to the inclusion of the joint asset in the professional allocation estate of the other spouse may be interpreted as an implicit guarantee of the performance of the professional obligations by the professional spouse who practices an authorized liberal profession.
-
By means of this study, the author tends to point out that, despite the principle of „equality before the law of the children born out of wedlock to the children born in wedlock”, provided by Article 48 (3) of the Constitution and reaffirmed by Article 260 of the Romanian Civil Code, in the Romanian law, no less, there are situations of „different legal treatment” of the two categories of children. Specifically, it is raised for discussion the different legal regulation of some aspects, as in the cases relating to: „determination of the paternity”, „acquiring the name”, „confirmation of the filiation” and „prohibition of the adoption of children whose parents did not reach the age of 14”. Likewise, for the situations noted, the author substantiates de lege ferenda proposals meant to ensure respect for the principle of equality before the law of children born out of wedlock to those born in wedlock.
-
In this study, the authors have examined the provisions of the Romanian Civil Code (the Law No 287/2009) concerning the maintenance obligation (Articles 513– 534). Therefore, there are analyzed: the general principles; the subjects of the maintenance obligation; the order in which maintenance is due; the conditions of the maintenance obligation; determination and performance of the maintenance obligation.
