The author of the study critically refers to the contradictory opinions expressed in the doctrine with regard to the scope of companies covered by Article 1931 of the new Civil Code, a text which regulates the tacit extension of the duration of the company contract. Noting that, according to an opinion, the text is applicable not only to the simple company, but also to all companies with legal personality regulated by the Law No 31/1990 on companies, and, according to another opinion, it is applicable only to the simple company, the author advocates and argues his own opinion. According to the author’s opinion, the tacit extension of the duration of the company may occur in case of simple company (without legal personality), regulated by the new Civil Code, but also in cases of stock company and company limited by shares (companies with legal personality), regulated by the Law No 31/1990 (a special law in relation to the new Civil Code). On the contrary, the author considers that the text of Article 1931 of the new Civil Code is incompatible with the legal regime of the general partnership, of the company limited by shares and of the limited liability company (companies with legal personality regulated by the same special law), because, otherwise, the legal rule by which it is recognized to the personal creditors of the associates in these companies the right to opposition to the extension of the duration of the legal person would be eluded.

Promoting a public „good governance” involves the rationalisation of the manner of functioning of the state and of the instruments used, among which there are those of a normative nature. The proliferation of legal rules – at national level, at European Union level and at international level – is today a general phenomenon, generating costs – legal, administrative, economic and others – more burdensome for the individual and for the entire society. The remedy for this situation is simplification, under its various aspects – administrative simplification, simplification of the legal language or of the legislative techniques –, an old method frequently used, however a new concept trying to stand out in the field of legal theory. The simplification of law as legal-administrative action has undergone various national and EU experiences. These have accredited a series of principles of conduct, have set targets to be attained and have promoted specific methods and techniques for achieving them.

La data de 20 octombrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a soluționat trei cauze cercetând „problema de drept ce formează obiectul acțiunii privind caracterul discriminatoriu al dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 37/2014, cu modificările ulterioare, în raportare la dispozițiile comunitare cu care intră în conflict”1 și „dacă dispozițiile art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 37/2014, și ale art. 1 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 88/2013, se interpretează în sensul că timbrul de mediu se datorează și în situația transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat provenit de pe piața internă a cărui primă înmatriculare a fost anterioară datei de 1 ianuarie 2007”2.

The author examines the problems of Article 267 of the Treaty on the Functioning of the European Union (in reference to the jurisdiction of the Court of Justice of the European Union to give preliminary rulings). The analysis, starting from brief theoretical considerations, grounds the author’s conclusions on the presentation of a vast case law of the Court of Justice of the European Union in Luxembourg in the matter.

Furt calificat. Obiect material, bun mobil aparținând patrimoniului cultural național. Sit arheologic și zone cu patrimoniu arheologic protejat. Aplicarea legii penale mai favorabile. Grup infracțional organizat Faptele inculpaților de a constitui un grup infracțional organizat, urmate de comiterea unor detecții neautorizate într-un sit arheologic protejat, aparținând patrimoniului cultural național, și sustragerea de artefacte arheologice mobile întrunesc elementele infracțiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută în art. 367 alin. (1) C.pen., accesul cu detectoare de metale și utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizarea prealabilă, prevăzută în art. 26 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național, republicată, și furt calificat asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural, prevăzută în art. 228, 229 alin. (2) lit. a) C.pen., cu aplicarea art. 5 C.pen.

1. Achitare nelegalã. Gradul de pericol social al unei infracțiuni. În cazul în care legea prevede, în mod expres, cã o anumitã faptã prezintã pericolul social specific unei infracțiuni, în orice condiții de comitere, instanța nu poate pronunța o soluție de achitare și de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ.