-
În raport cu dispozițiile art. 4 cu referire la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/ 2004, este inadmisibilã excepția de nelegalitate invocatã cu privire la un act administrativ pentru modificarea sau desființarea cãruia prin lege organicã se prevede o altã procedurã judiciarã (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 3386 din 24 iunie 2010). -
Simpla cunoștințã a existenței și folosirii mãrcii anterior depozitului nu este suficientã pentru întrunirea condiției relei-credințe, fiind necesar ca acest fapt sã fie unul de naturã frauduloasã. Reaua-credințã implicã îndeplinirea cumulativã a douã cerințe distincte, vizând, pe de o parte, cunoașterea „faptului relevant” – existența și folosirea unei mãrci anterioare sau chiar a unui semn neînregistrat ca marcã – iar, pe de altã parte, intenția frauduloasã. -
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002 privind unele mãsuri pentru monitorizarea postprivatizare a contractelor de vânzare-cumpãrare de acțiuni deținute de stat la societãțile comerciale, în cazul desființãrii contractului pe cale convenționalã sau judiciarã, Autoritatea va reține de la cumpãrãtor toate sumele achitate de acesta în contul contractului, reprezentând, dupã caz, avans, rate, dobânzi, penalitãți achitate cu orice titlu pânã la desființarea acestuia. -
Actul emis de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) în vederea convocării părților în procedura arbitrală potrivit art. 1312 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 nu are caracterul juridic al unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. În succesiunea operațiunilor prin care se realizează negocierea metodologiilor la care se referă art. 130, 131, 1311 și 1312 din Legea nr. 8/1996, actul care produce efecte juridice îl reprezintă metodologiile negociate, iar activitățile anterioare, premergătoare, au valoarea juridică a unor operațiuni administrative sau simple operațiuni materiale care pregătesc, însoțesc adoptarea actului producător de efecte juridice. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 59 din 10 ianuarie 2013) -
-
În cazul în care prin acțiunea introductivă promitentul-cumpărător a solicitat numai restituirea avansului achitat în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare și dobânda legală aferentă, nesolicitând și constatarea intervenirii pactului comisoriu expres stipulat de părțile contractante cu consecința repunerii părților în situația anterioară sau rezoluțiunea judiciară a convenției, în temeiul art. 1020–1021 C.civ., este lipsit de fundament juridic demersul său, astfel cum a fost formulat, deoarece numai în caz de desființare a convenției se poate dispune obligarea părții în privința căreia angajamentul nu s-a executat la daune-interese. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3261 din 24 octombrie 2014) -
O cerere în constatare vizând obținerea unei hotãrâri judecãtorești care sã fie opusã organelor fiscale și în temeiul cãreia sã se beneficieze de scutiri la plata impozitelor pe terenuri și clãdiri nu poate fi primitã întrucât art. 111 C.pr.civ. condiționeazã formularea acțiunii în constatare de inexistenþa unei acțiuni în realizare (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția comercialã, decizia nr. 952 din 9 martie 2010). -
În funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produc, actele administrative se clasifică în acte normative și acte individuale. Încadrarea unui act infralegislativ într-una dintre cele două categorii mai sus arătate nu se realizează prin „decuparea” unor dispoziții din acel act, afectând în acest mod caracterul unitar al acestuia, ci prin examinarea integrală a conținutului său, prin prisma trăsăturilor fiecăreia dintre categoriile în discuție (acte normative și acte individuale). Cu alte cuvinte, un act administrativ este fie normativ, fie individual, în funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produce ca întreg, indiferent de conținutul concret al unei părți (de exemplu al unei anexe) a acestuia. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1718 din 26 februarie 2013) -
Din economia dispozițiilor art. 1349 din noul Cod civil reiese faptul că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane; cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. -
Clauza de dezicere inserată într-un antecontract de vânzare-cumpărare, prin care s-a prevăzut posibilitatea de răzgândire a promitentei-vânzătoare din motive subiective, rămâne fără efecte în situația decesului acesteia, neputând fi invocată de moștenitori. Și aceasta întrucât dreptul astfel prevăzut în favoarea promitenteivânzătoare are un caracter strict personal, iar datorită acestei caracteristici acest drept este incesibil, adică netransmisibil moștenitorilor, putând fi exercitat numai de către titular. -
Acțiunea în daune-interese care vizeazã antrenarea rãspunderii civile delictuale a AVAS în temeiul art. 998-999 C.civ. nu atrage aplicarea dispozițiilor legii speciale cu privire la competența curții de apel în primã instanțã, ci pe cele ale art. 1 pct. (1) lit. a) din Codul de procedurã civilã, fiind vorba despre un litigiu patrimonial de drept comun (Înalta Curte de Casație Justiție, Secția comercialã, decizia nr. 1896 din 21 mai 2010). -
LEGEA NR. 10/2001. ACŢIUNE AVÂND CA OBIECT RESTITUIREA PREÞULUI IMOBILULUI PLÃTIT DE CHIRIAŞII ALE CÃROR CONTRACTE DE VÂNZARE-CUMPÃRARE, ÎNCHEIATE POTRIVIT PREVEDERILOR LEGII NR. 112/1995, AU FOST LIPSITE DE EFECTE JURIDICE Dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001 modificatã prin Legea nr. 1/2009 nu fac decât sã aplice instituţia rãspunderii pentru evicţiune într-un domeniu particular, cel al imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi înstrãinate de stat unor chiriaşi de bunã credinţã în baza Legii nr. 112/1995.
