15.00lei
Cantitate APLICAREA INSTITUȚIEI ÎMPĂCĂRII ÎN CAZUL INFRACȚIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Efectul liberator al plății făcute unui creditor aparent în reglementarea Codului civil
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate APLICAREA DISPOZIȚIILOR ART. 20 DIN CONSTITUȚIA ROMÂNIEI, REPUBLICATÃ, ÎN MATERIA RECURSULUI PENAL REGLEMENTAT DE DISPOZIȚIILE ART. 141 ALIN. (1) TEZA A DOUA DIN CODUL DE PROCEDURÃ PENALÃ
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate DESPRE SINTAGMA „PRIN ÎNCĂLCAREA LEGII” ÎN CONCEPȚIA CURȚII CONSTITUȚIONALE
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Regimul juridic al transmiterii părților sociale prin succesiune
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate APLICAREA ART. 19 DIN LEGEA NR. 682/2002 PE CALEA CONTESTAȚIEI LA EXECUTARE. INADMISIBILITATE
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Câteva consideraţii în legătură cu soluţionarea cererii persoanei arestate preventiv în cursul urmăririi penale de a participa la înhumarea fratelui
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Conceptul participării procurorului în apelul penal prin prisma probatoriului
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Standardul european și național de protecție a avertizorului în interes public
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Limitele controlului realizat în cadrul acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Executarea silită în natură a obligațiilor
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate CONSIDERAȚII REFERITOARE LA REVIZUIREA PENSIILOR MILITARE DIN PERSPECTIVA JURISPRUDENȚEI ROMÂNE ȘI A CURȚII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate APĂRAREA INTERESELOR CONSUMATORILOR. PE MARGINEA DECIZIEI AUTORITĂȚII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ NR. 1148/17 SEPTEMBRIE 2021
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Hotărârile de consiliu local și libertatea religioasă
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Practică judiciară 10/2015
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate SCOPUL REVIZUIRII CONSTITUȚIEI AR TREBUI SĂ FIE CONSOLIDAREA DEMOCRAȚIEI
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate DESPRE REGISTRELE PROFESIONIȘTILOR DIN PERSPECTIVA CODULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate CONSIDERAȚII ASUPRA ARESTĂRII PREVENTIVE CU SPECIALĂ REFERIRE LA CONDIȚIILE DE APLICARE
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate O NOUÃ INCRIMINARE – COMPROMITEREA INTERESELOR JUSTIŢIEI
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate ASPECTE PRACTICE PRIVIND DREPTUL SALARIAȚILOR LA ÎNCADRAREA LOCURILOR DE MUNCĂ ÎN CONDIȚII DEOSEBITE ȘI SPECIALE
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate ÎN LEGÃTURÃ CU CORECTA INTERPRETARE ȘI APLICARE ÎN PREZENT A ART. 322 PCT. 4 DIN CODUL DE PROCEDURÃ CIVILÃ
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate CONDIȚIILE DE ADMISIBILITATE A ACȚIUNII REVOCATORII ÎN REGLEMENTAREA NOULUI COD CIVIL
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate EXAMEN CRITIC ÎN LEGĂTURĂ CU EGALITATEA ÎN FAȚA LEGII A COPIILOR DIN AFARA CĂSĂTORIEI CU CEI DIN CĂSĂTORIE
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate CONSIDERAȚII GENERALE ÎN LEGĂTURĂ CU ROLUL JUSTIȚIEI ÎN MECANISMUL DE APĂRARE A SECURITĂȚII NAȚIONALE
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate CONTINUAREA PROCESULUI PENAL
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Anulare notificare de reziliere. Neexecutare de mică însemnătate și fără caracter repetat. Practici statornicite între părți
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Doctrina ultra vires: o dilemă între principiul supremației Constituției și principiul priorității dreptului european. Cauza Weiss
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate EXCLUDEREA PROBELOR OBȚINUTE NELEGAL SAU DESPRE REGULA EXCLUSIUNII CA MOD DE ÎNȚELEGERE A UNUI TRANSPLANT LEGAL
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate INIȚIATIVA CETĂȚENEASCĂ EUROPEANĂ – EXPRESIE A PRINCIPIULUI DEMOCRAȚIEI PARTICIPATIVE LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate IMPLICAȚIILE NOULUI COD FISCAL (LEGEA NR. 227/2015), ALE NORMELOR METODOLOGICE DE APLICARE A LEGII NR. 227/2015 PRIVIND CODUL FISCAL (HOTĂRÂREA GUVERNULUI NR. 1/2016) ȘI ALE NOULUI COD DE PROCEDURĂ FISCALĂ (LEGEA NR. 207/2015) ÎN MATERIA ADOPTĂRII UNOR ACTE ADMINISTRATIVE FISCALE. NELEGALITATEA ȘI NECONSTITUȚIONALITATEA UNOR PREVEDERI DIN NORMELE METODOLOGICE DE APLICARE A LEGII NR. 227/2015 PRIVIND CODUL FISCAL APROBATE PRIN HOTĂRÂREA GUVERNULUI NR. 1/2016 ÎN MATERIA ADOPTĂRII UNOR ACTE ADMINISTRATIVE FISCALE
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate DISCUȚII ÎN LEGĂTURĂ CU UN CAZ ÎN CARE ORGANELE DE URMĂRIRE PENALĂ AU FOST PRIVATE DE LIBERTATE ÎN SEDIUL UNEI PRIMĂRII, CU OCAZIA CONSTATĂRII UNEI INFRACȚIUNI FLAGRANTE DE CORUPȚIE
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate MODIFICĂRI LEGISLATIVE NECESARE PENTRU O REALĂ INDEPENDENȚĂ A PUTERII JUDECĂTOREȘTI
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Revoluția digitală – Constituționalismul digital. O nouă paradigmă
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate CONFISCAREA EXTINSĂ – ASPECTE PROCEDURALE
15.00lei
×
Actualizează coșul