-
Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate ridicată de un număr mare de funcționari publici trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, care a fost reglementată de art. 246 din Codul penal din 19691, având conținutul „Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”, precum și de art. 297 alin. (1) din Codul penal în vigoare, adoptat în anul 2009, potrivit căruia „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.” -
Abuzul în serviciu este reglementat în Codul penal în vigoare ca una dintre infracțiunile de serviciu în art. 297 C.pen. El nu reprezintă o noutate legislativă, având corespondent în art. 246–2481 C.pen. 1969. Se poate afirma astfel că, deși comportamentul corespunzător tipicității infracțiunii de abuz în serviciu avea reflectare în legislație de foarte multă vreme, nu au fost constatate de-a lungul activității normelor de incriminare aspecte de neconstituționalitate. Cu toate acestea, prin Decizia nr. 405/20161, Curtea Constituțională a României a constatat următoarele: caracterul neconstituțional al prevederii din art. 297 C.pen., precum și al celei din art. 246 C.pen. 1969 încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5), întrucât sintagma „îndeplinește în mod defectuos” nu prevede în mod expres elementul în legătură cu care defectuozitatea este analizată2. -
Aspecte introductive. Dispozițiile legale vizate direct de conținutul Deciziei Curții Constituționale nr. 405/20161 sunt art. 246 din Codul penal anterior și art. 297 din Codul penal în vigoare. Conform art. 246 din Codul penal din 1969: „Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.”
-
Prin Rechizitoriul din data de 18 octombrie 2013, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: M.J. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. 1969, P.C. pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. 1969 și Z.P. pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. 1969.
-
Aspecte generale privind incriminarea faptei de abuz în serviciu. În Codul penal în vigoare infracțiunile de corupție și cele de serviciu sunt prevăzute în două capitole distincte ale titlului V din Partea specială – „Infracțiuni de corupție și de serviciu”. Ceea ce caracterizează în principal grupul infracțiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul este valoarea socială apărată, și anume bunul mers al activității instituțiilor și organizațiilor publice, regiilor autonome sau oricăror alte persoane juridice cu capital integral ori majoritar de stat sau declarate ca fiind de utilitate publică și, implicit, apărarea intereselor legale ale persoanelor particulare.
-
The new Civil Procedure Code brings some amendments in the procedure of administration of evidence by lawyers, introduced in the Civil Procedure Code of 1865 by the Government Emergency Ordinance No 138/2000. This study details this procedure trying to anticipate a few of the problems that may arise in the judicial practice at the time of using this modality of administration of evidence in the civil lawsuit.
-
This study aims to present the main amendments that were brought to the Labour Code in France by the Law No 1088/2016. The emphasizing of these amendments seems to be a relevant one, given the many similarities between the French and Romanian labour legislation and also the fact that even France, which had a traditional labour legislation, has amended it for the purpose of rendering more flexible labour relations. In order to emphasize the amendments brought, the study contains a few comparative references also with regard to the regulation existing until the adoption of this normative act. As a fundamental guideline, the rights of employers are increased, but there are also regulations favourable to the employees. A change of vision is noticed with regard to the roles of the sources of labour law, for the purpose of bringing to the foreground the collective bargaining at the level of unit, to the detriment of the legal norms and of the conventional norms at level of branch of activity.
-
After the adoption and the entry into force of the Law on the administrative disputes No 554/2004, subsequently to the constitutional revision of 2003, the problems of the special administrative jurisdictions are of particular interest, being one of the institutions of the public law meant to ensure the celerity of the settlement of disputes, doubled by the guarantee offered to the litigants, concerning the compliance with the constitutional principle of free access to justice, the right to a fair trial and to the settlement of cases within a reasonable time. In this context, the study intends to make an analysis of the constitutionality of the special administrative jurisdictions regulated by the Law No 554/2004 and in some special normative acts, adopted after the constitutional revision from 2003, in relation to the provisions of Article 21 (4) of the Romanian Constitution revised and republished.
-
Following the observations submitted to the Court of Justice of the European Union in the Case C-69/14 Târșia1, EUCJ gave, on 6 October 2015, a preliminary ruling, which held that: the Union law, in particular the principles of equivalence and effectiveness, must be interpreted as not precluding, in circumstances such as those in the dispute in the main proceedings, a national court from not having the opportunity to review a final judgment delivered within civil proceedings, in case this judgment proves to be incompatible with an interpretation of the European Union law retained by the Court of Justice of the European Union subsequently to the date on which the mentioned judgment became final, even if there is such a possibility in respect of final judgments incompatible with the European Union law, delivered within some administrative proceedings.
-
In case of admission of the extraordinary remedy of the contestation for annulment, based on the provisions of Article 426 b) of the Criminal Procedure Code (the defendant has been convicted, although there was evidence of a cause of cessation of the criminal trial), declared exclusively by the convicted person, the court proceeds to rehearing the ordinary remedy of the appeal, in compliance with the principle of non-aggravation of the legal situation of the convicted person, as well as by taking into account, where relevant, the principle of application of the more favourable criminal law in order to calculate the date on which the special prescription period for criminal liability expired.
-
The article proposes procedural solutions, in compliance with the requirements of the ECHR practice, when changing the legal classification given to the deed, in appeal, by appreciating that the change in the legal classification given to the deed by the act of referral can be made by an undeniable conclusion, prior to the debate on the appeal, or by the conclusion for reinstating the case on the list of cases, provided that the court has debated the appeal, pending further ruling also for the reason concerning the change in the legal classification, which it found to be well-grounded.
-
In this article the author discusses from a constitutional perspective the concept of capital – commonly used by the Constituent Assemblies to designate within the constitutions the headquarters of the national sovereignty authorities. In his comments, the author presents the political conditions and the historical context of choosing Bucharest as residence of the princely court of Walachia mid seventeenth century and the evolution of the city from a historical, political and administrative viewpoint. The study presents in detail the changes suffered by the city of Bucharest during the Organic Regulations that have established administrative measures for its modernization. Bucharest became capital of the United Principalities in 1862 during the reign of Alexandru Ioan Cuza. Since then its status as capital has not been contested anymore, a situation also reflected in provisions of constitutional rank.
