INFRACȚIUNEA DE ABUZ ÎN SERVICIU ÎN LUMINA DECIZIEI CURȚII CONSTITUȚIONALE NR. 405/2016

15.00lei

Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate ridicată de un număr mare de funcționari publici trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, care a fost reglementată de art. 246 din Codul penal din 19691, având conținutul „Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”, precum și de art. 297 alin. (1) din Codul penal în vigoare, adoptat în anul 2009, potrivit căruia „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.”

Categorie:
Folosim fisierele tip cookie-uri pentru a va oferi cea mai buna experienta de utilizare a website-ului. Navigand in continuare ori ramanand doar pe aceasta pagina va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Daca doriti sa renuntati la acestea, va rugam sa consultati Politica de Utilizare a Cookie-urilor. Anumite parti ale website-ului nu vor mai functiona corect daca stergeti toate cookie-urile. Citește mai mult... Ok