-
Aspecte introductive. La data de 1 februarie 2014 s-a produs un eveniment mult așteptat în domeniul dreptului penal, respectiv intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, aceasta urmând a constitui în viitor legea penală de maximă generalitate și stabilitate. Procesul elaborării unui astfel de act normativ nu a fost unul facil, fiind extins pe durata a mai mult de 10 ani și fiind presărat cu multe evenimente fără precedent în peisajul juridic românesc: s-a adoptat Legea nr. 301/2004 care urma să intre în vigoare la un an de la data publicării în Monitorul Oficial al României și să reprezinte Codul penal al României, dar, după mai multe prorogări succesive ale termenului de intrare în vigoare, actul normativ a fost abrogat, fără să fi avut vreo zi de activitate1, actualul Cod penal fiind adoptat prin utilizarea procedeului asumării răspunderii Guvernului României în fața Parlamentului României. În acest fel s-a ajuns la publicarea în Monitorul Oficial al României2 a Legii nr. 286/2009 care a rămas în stare latentă timp de aproape 5 ani, termenul său de intrare în vigoare nefiind stabilit în cadrul său, ci ulterior, în Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal3. -
Introducere. La nivel constituțional, principiul referitor la activitatea legii penale a fost consacrat odată cu adoptarea Constituției României din 1991, iar, după revizuirea din anul 2003, principiul a fost extins și cu privire la legea contravențională. Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituție, „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.” Transformarea unui principiu legal într-unul constituțional are și importante semnificații juridice, pentru că „neretroactivitatea legii, ca principiu constituțional, este obligatorie pentru toate ramurile de drept, fără excepție, nu numai pentru acelea care îl prevăd explicit. Apoi, în afara excepției stabilite prin Constituție, nicio altă excepție nu poate aduce limitări acestui principiu constituțional, orice alte prevederi legale contrarii trebuind a fi considerate neconstituționale și putând fi atacate pe căile controlului de constituționalitate”1.
-
În arhitectura reformei judiciare legislative în materie penală, data de 1 februarie 2014 este marcată de intrarea în vigoare a Codului penal și a Codului de procedură penală, care prin noile dispoziții conferă o nouă filosofie multor instituții de drept substanțial și procedural penal. Această concluzie este susținută de expunerile de motive la cele două coduri, care în mod concret explică intenția legiuitorului de a reglementa instituțiile modificate sau nou introduse, realizându-se un proces de armonizare atât cu legislația, cât și cu jurisprudența internațională și europeană.
-
Aspecte introductive. Dintre normele Codului penal1, cele care prezintă interes pentru materia aplicării legii penale mai favorabile sunt cuprinse în art. 4 (aplicarea legii penale de dezincriminare), art. 5 (aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei) și art. 6 (aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei). Principiul activității legii penale, prevăzut în art. 3 C.pen., are un corolar, respectiv neretroactivitatea legii penale. De la această regulă pot exista și excepții fie sub forma retroactivității legii penale, fie sub forma ultraactivității legii penale2.
-
Este incontestabil că intrarea în vigoare a noului Cod penal a ridicat unele probleme în mod deosebit în practica aplicării legii penale mai favorabile, probleme ce au primit soluții diferite, evident în continuare controversate. În acest fel, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, la 1 februarie 2014, în practica aplicării legii penale apar situații diferite cu consecințe și reglementări deosebite în care se pot găsi persoanele care au săvârșit infracțiuni, astfel:
-
Introducere. În aplicarea principiului legii penale mai favorabile (mitior lex) se disting două situații tipice care necesită reglementare juridică diferită: aplicarea legii penale până la judecarea definitivă a cauzei sau după judecarea definitivă a cauzei. Prima ipoteză se referă la situația în care, între momentul săvârșirii faptei și momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, intervin una sau mai multe legi penale, punându-se problema alegerii, din legile succesive intervenite, a legii penale mai favorabile.
-
Considerații generale. În art. 146 din Constituția României, republicată, legiuitorul constituant a prevăzut atribuțiile Curții Constituționale, procedura jurisdicțională fiind menționată în cadrul secțiunii a 2-a din capitolul III, denumit „Competența Curții Constituționale”, din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată1. Potrivit dispozițiilor textului menționat, una din atribuțiile Curții Constituționale este aceea de a hotărî „asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată și direct de Avocatul Poporului” [art. 146 lit. d) din Constituția României, republicată].
-
Introducere.1 Una dintre principalele probleme existente în practica judiciară, după intrarea în vigoare a noului Cod penal, a fost legată de modalitatea de aplicare a legii penale mai favorabile. Aceasta a generat practica neunitară a instanțelor de judecată și a determinat pronunțarea de soluții de către Înalta Curte de Casație și Justiție și de către Curtea Constituțională. Realizarea unei diagnoze a celor 6 luni de aplicare a noului Cod penal reflectă modalitatea oscilantă în care au fost aplicate principiile care stabilesc determinarea legii mai favorabile, cu evidente consecințe asupra stabilirii pedepselor în cauzele aflate în curs de soluționare.
-
The Law No 85/2014 on the procedures for preventing insolvency and of insolvency (which entered into force at the end of June 2014) repeals and replaces the Law No 85/2006 on the insolvency procedure. Obviously, the current law brings a series of new elements, as compared to the previous law. This study briefly presents the main elements of novelty brought, in this matter, by the Law No 85/2014, as compared to the Law No 85/2006, reaching to the conclusion that the regulation of the new law, on the one hand, avoids the financial blocking and, on the other hand, in view of covering the claims, gives greater chances both to the debtors who are in difficulty or in default of payment, and also to the creditors, especially if they are acting in good faith.
-
The Law No 85/2014 on the procedures for preventing insolvency and of insolvency has been recently adopted and has entered into force. Whereas Article 123 (1), (7) and (8) of this Law provides a series of regulations that aim, directly or indirectly, at the „denunciation” of some categories of individual labour contracts of the employees of the debtor (undergoing insolvency) or at the „dissolution” of such contracts, in this study the author examines the above-mentioned problems.
-
In this study the author examines mainly the problems of the meaning, scope of application and effects of the provisions of Article 123 of the new Law (No 85/2014) on the procedures for preventing insolvency and of insolvency referring, on the one hand, to the possibility of „denunciation” of the individual labour contracts of the debtor’s employees (undergoing insolvency) by the judicial administrator/judicial liquidator and, on the other hand, to the „dissolution” of the labour contracts of those in question, pointing out that we are in the presence of two distinct grounds for cessation of the labour contract of the employed personnel of the debtor.
-
The idea of this study was generated by the concern, relatively modest, which the specialised literature has expressed, after the entry into force of the current Civil Code (1 October 2011), for analysing the legal rules established for the legal institution of „loss of exercise of parental rights”. In fact, the study tends to be a thorough and systematic analysis of the regulations of the Civil Code established for this legal institution, the author also being equally concerned by the grounding of some de lege ferenda proposals meant to eliminate the various imperfections of the legal rules in the field.
