-
In the system of the Civil Code of 1864, the emancipated minor acquired a limited capacity, and emancipation was a period of transition between the complete incapacity and the full freedom. The system of 1954 maintains „tacit emancipation”, but removes the term that reminded of the past, and gives only to the woman the possibility to marry before the age of 18. In addition, through „restricted” exercise capacity, the minors aged 14–18, regardless of gender, acquire an „intermediate” capacity. In search of a balance between tradition and modernity, the current system maintains „tacit emancipation”, preserves the „antechamber” of full capacity and restores „express emancipation”. There are regulated two hypotheses in which a natural person can acquire full capacity of exercise before reaching the age of 18: the conclusion of a valid marriage and the judicial recognition. In both cases, the minimum age required is 16 years and specific „justified reasons” must be proved. -
Starting from Code of Canon Law we discuss some religious and legal aspects of the Catholic „natural marriage” which cannot be disconnected by t he contemporary cultural and social changes. Here we take into account the power of love which makes people see and wish not only the traditional appearance of marriage, but its real sense. From this point of view, we explain other sides of the nowadays marriage like irregular unions (civil marriages and partnerships) and invalidity of the canonical marriage. We consider that there should be avoided judges that do not consider the complexity of different situations in which people live or suffer. The Church works in the spirit of fraternity and charity and that is why those people who live in some exceptions of the „natural marriage” should be integrated in different ways within the Christian communities.
-
Din interpretarea dispozițiilor art. 1847 și următoarele și a art. 1890 C.civ. din 1864 rezultă că prescripția achizitivă trebuie opusă doar fostului proprietar al imobilului în litigiu, în considerarea efectului juridic al uzucapiunii de sancțiune civilă față de titularul nediligent care a permis ieșirea bunului din patrimoniul său. În măsura în care însă nu este posibilă identificarea fostului proprietar al terenului ce face obiectul cererii, ori a altor persoane care ar fi interesate în contestarea uzucapiunii sau acesta a decedat și nu s-a dezbătut succesiunea vacantă, calitatea procesuală pasivă se prezumă, prin dispozițiile legii, că aparține unității administrativ-teritoriale, în a cărei rază teritorială se află imobilul, ca titulare ale patrimoniului imobiliar. Prin urmare, legitimarea procesuală pasivă a unității administrativ-teritoriale nu decurge, în mod arbitrar, din faptul neidentificării unui alt pârât, ci se întemeiază pe dispozițiile art. 26 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, relative la caracterul potențial de bun fără stăpân al terenului în litigiu. Altfel s-ar putea ajunge în situația particulară a inexistenței unei persoane care să pretindă un drept de proprietate asupra nemișcătorului, în calitate de proprietar sau de moștenitor al proprietarului inițial al terenului, la respingerea acțiunii în constatarea dobândirii dreptului de proprietate, prin efectul prescripției achizitive, deși sunt îndeplinite condițiile legale pentru a uzucapa, pe considerentul că unitatea administrativ-teritorială este lipsită de legitimare procesuală pasivă, ceea ce ar echivala cu lipsirea reclamantului de orice posibilitate de valorificare a dreptului său. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă, Decizia nr. 2470 din 19 noiembrie 2020)
