• În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/20001 și cele ale art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al unei clauze nu privește definirea obiectului contractului în măsura în care respectivele clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil. În acord cu principiul interpretării conforme statuat la nivelul dreptului european, prevederile actului normativ național prin care sunt transpuse în dreptul intern dispozițiile dintr-o directivă trebuie interpretate, inclusiv în litigiile care opun doi particulari, potrivit prevederilor directivei transpuse, iar nu în sens contrar
  • Potrivit art. 48 alin. (1) C.pen., complice este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Conform art. 174 C.pen., prin săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice.
  • Apărută sub egida Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, sub semnătura a doi prestigioși cercetători ai săi și bine-cunoscuți specialiști ai temei, lucrarea este consacrată în mod evident centenarului tratatelor de la Paris din 1919/1920, în general, și al celui de la Trianon din 4 iunie 1920, în special. Dacă secolul a reprezentat adesea, în istoria omenirii, pe lângă un reper de marcare a scurgerii timpului, un instrument de stabilire a cronologiei faptelor și a evenimentelor și o veritabilă unitate de apreciere a progresului economico-social și cultural, cum se apreciază în prefața lucrării (plasată sub titlul O simplă punere în temă), cel al statului național și al dreptului internațional public ca drept al păcii și al cooperării interstatale se exprimă printr-o moștenire de concepte și experiențe juridico-istorice care au marcat inaugurarea și conferit conținut unei etape istorice majore.
Folosim fisierele tip cookie-uri pentru a va oferi cea mai buna experienta de utilizare a website-ului. Navigand in continuare ori ramanand doar pe aceasta pagina va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Daca doriti sa renuntati la acestea, va rugam sa consultati Politica de Utilizare a Cookie-urilor. Anumite parti ale website-ului nu vor mai functiona corect daca stergeti toate cookie-urile. Citește mai mult... Ok