În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/20001 și cele ale art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al unei clauze nu privește definirea obiectului contractului în măsura în care respectivele clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil. În acord cu principiul interpretării conforme statuat la nivelul dreptului european, prevederile actului normativ național prin care sunt transpuse în dreptul intern dispozițiile dintr-o directivă trebuie interpretate, inclusiv în litigiile care opun doi particulari, potrivit prevederilor directivei transpuse, iar nu în sens contrar

Faptul că în cuprinsul art. 6 și art. 7 din Legea nr. 193/2000 1 legiuitorul a reglementat efectele constatării caracterului abuziv al clauzelor contractuale, fie în sensul derulării în continuare a contractelor după anularea parțială a acestora, fie în sensul rezilierii, cu posibilitatea stabilirii răspunderii în forma daunelor-interese, nu poate fi considerat a semnifica inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 193/2000 contractelor ce nu se mai află în executare, urmare a rambursării anticipate. Nu este relevantă, sub aspectul aplicării Legii nr. 193/2000, împrejurarea că la data formulării acțiunii în constatarea nulității absolute a unor clauze contractuale contractele încheiate cu banca încetaseră, ca urmare a rambursării anticipate a creditelor, deoarece, în raport cu efectele sancțiunii nulității absolute, caracterul abuziv al unor clauze poate fi invocat oricând, iar nu doar în privința unui contract în derulare (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1987/2020, în „Buletinul jurisprudenței 2020”, p. 355 și urm.)

În cazul în care, prin contract, întreținerea a fost constituită în favoarea unei terț, această persoană are doar dreptul de a cere executarea contractului, nu și pe acela de a cere rezoluțiunea pentru neîndeplinirea obligațiilor. În lipsa unei prevederi exprese în cuprinsul secțiunii care reglementează contractul de întreținere, sunt pe deplin aplicabile normele de drept comun care reglementează stipulația pentru altul, iar acestea prevăd în mod clar că stipulantul este singurul care poate revoca stipulația [art. 1287 alin. (1) C.civ.], beneficiarul având doar dreptul de a solicita executarea [art. 1284 alin. (2) C.civ.]. (Curtea de Apel Timișoara, Secția I civilă, Decizia nr. 235 din 11 iunie 2020, www.rolii.ro1 )

Reclamanții nu pot solicita în temeiul răspunderii civile delictuale daune de la un terț pentru degradări aduse imobilului în condițiile în care au cumpărat imobilul în anul 2018 prin contract de vânzare-cumpărare în formă autentică și puteau invoca răspunderea civilă contractuală pentru vicii sau pentru evicțiune. Acțiunea în răspundere civilă delictuală este o acțiune personală care aparține proprietarului imobilului de la momentul producerii faptei ilicite și potrivit art. 1707 alin. (4) C.civ. reclamanții nu au dreptul să se plângă privitor la starea construcțiilor dobândite, deoarece lucrul dobândit are exact calitățile pe care le așteptau de la el. În categoria drepturilor accesorii se pot include drepturi reale (opozabile erga omnes), cum este, spre exemplu, dreptul de servitute, care se transmite automat odată cu înstrăinarea fondului (dominant sau aservit). În ceea ce privește eventualele drepturi personale consimțite de vânzător, ca regulă generală, acestea nu se transmit la cumpărător, care este un având cauză cu titlu particular. (Curtea de Apel Craiova, Secția I civilă, Decizia nr. 223 din 16 martie 2021,www.portaljust.ro)