-
This paper proposes an approach of the evolution in time of the Paulian action, from the origins to the current regulation. Underlining the historical reference points of this action contributes to a better understanding of the current form of legal regulation, which knows changes of substance as compared to the one we find in the Roman law.
-
Under the rule of the Romanian Family Code (effective between 1 February 1954 – 30 September 2011) the admissibility issue concerning the action for contesting filiation was controversial. The new Romanian Civil Code (Law no. 287/2009, republished on 15 July 2011 and entered into force on 1 October 2011) settles the discussion whilst expressly regulating (in art. 421) “the action for contesting filiation”. In this study the author makes a thorough analysis of this purport.
-
The author aims to discern the will of the legislator, expressed in the text of the art. 1856 of the new Civil Code, titled marginally “workers’ direct action”. This approach has led to some recent doctrinal views by which the direct action is recognized to subcontractors as well, including those who have the status of legal entity. The author argues that the mentioned legal text has to be interpreted as meaning to the recognition of the direct action only to certain individuals, i.e. to workers and subcontractors-individuals (the latter under certain conditions: working alone or employing workers, working with them to achieve the work / to render the services). In the study, certain practical situations are brought to light, in which the question of determining the holders of direct action is raised, in case of the subcontractor agreements. The author considers as possible, “de lege ferenda”, regulating a direct action both in favour of the subcontractors-individuals using workers and in favour of the subcontractors-legal entities, but only for the price of work/rendering of services which excludes the price of the workers’ activity.
-
În temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1), art. 18 alin. (3) și art. 19 din Legea nr. 554/2004 1 , care reglementează regimul juridic al acțiunii în despăgubiri, revine instanței de contencios administrativ să se pronunțe asupra dreptului la repararea pagubei cauzate, analizând condițiile de admisibilitate a cererii, inclusiv existența dreptului la reparație și modalitatea de acordare a acesteia. Astfel, acțiunea având ca obiect repararea pagubei produse ca urmare a anulării unor acte administrative atrage, în raport cu aceste dispoziții legale, competența instanței de contencios administrativ, potrivit principiului general de drept conform căruia legea specială derogă de la legea generală. „Specialia generalibus derogant” este un principiu juridic ce implică faptul că norma specială e cea care derogă de la norma generală și că norma specială este de strictă interpretare la cazul respectiv. Mai mult, o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o normă specială. Fiind derogatorie de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale, deci norma specială se aplică prioritar față de norma generală, chiar și atunci când norma specială este mai veche decât norma generală. Aplicarea principiului conform căruia legea specială derogă de la legea generală are ca efect înlăturarea dreptului comun de la aplicare. Așadar, incidența acestui principiu înlătură, totodată, posibilitatea coexistenței a două căi judiciare, una pe legea specială și cealaltă pe dreptul comun. (Î.C.C.J., s. a I-a civ., Dec. nr. 1016 din 2 iunie 2020, www.scj.ro)
-
-
-
-
-
-
Din prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, rezultă că în vederea soluționării dosarelor de despăgubire, legiuitorul a stabilit un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a legii. Rezultă că formularea unei cereri înaintea expirării acestui termen este prematură. Această concluzie este întărită de dispozițiile art. 35 alin. (2), potrivit cărora în cazul în care entitatea învestită de lege nu soluționează decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței de judecată.” (Curtea de Apel Cluj, Secția I civilă, Decizia nr. 2776 din 10.12.2015)
-
Din interpretarea dispozițiilor art. 1847 și următoarele și a art. 1890 C.civ. din 1864 rezultă că prescripția achizitivă trebuie opusă doar fostului proprietar al imobilului în litigiu, în considerarea efectului juridic al uzucapiunii de sancțiune civilă față de titularul nediligent care a permis ieșirea bunului din patrimoniul său. În măsura în care însă nu este posibilă identificarea fostului proprietar al terenului ce face obiectul cererii, ori a altor persoane care ar fi interesate în contestarea uzucapiunii sau acesta a decedat și nu s-a dezbătut succesiunea vacantă, calitatea procesuală pasivă se prezumă, prin dispozițiile legii, că aparține unității administrativ-teritoriale, în a cărei rază teritorială se află imobilul, ca titulare ale patrimoniului imobiliar. Prin urmare, legitimarea procesuală pasivă a unității administrativ-teritoriale nu decurge, în mod arbitrar, din faptul neidentificării unui alt pârât, ci se întemeiază pe dispozițiile art. 26 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, relative la caracterul potențial de bun fără stăpân al terenului în litigiu. Altfel s-ar putea ajunge în situația particulară a inexistenței unei persoane care să pretindă un drept de proprietate asupra nemișcătorului, în calitate de proprietar sau de moștenitor al proprietarului inițial al terenului, la respingerea acțiunii în constatarea dobândirii dreptului de proprietate, prin efectul prescripției achizitive, deși sunt îndeplinite condițiile legale pentru a uzucapa, pe considerentul că unitatea administrativ-teritorială este lipsită de legitimare procesuală pasivă, ceea ce ar echivala cu lipsirea reclamantului de orice posibilitate de valorificare a dreptului său. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă, Decizia nr. 2470 din 19 noiembrie 2020)
-