Loading...
  • Drept penal și procesual penal CERERE PRIVIND SESIZAREA CURȚII DE JUSTIȚIE A UNIUNII EUROPENE PENTRU PRONUNȚAREA UNEI HOTÃRÂRI PRELIMINARE. INADMISIBILITATE. În conformitate cu dispozițiile art. 267 paragr. 1 lit. a) si b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentã sã se pronunþe, cu titlu preliminar, cu privire la: a) interpretarea tratatelor și b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii. Prin urmare, cererea privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru pronunțarea unei hotãrâri preliminare, referitoare la interpretarea unui act al Consiliului Europei, cum este Convenția penalã privind corupþia, adoptatã la Strasbourg la 27 ianuarie 1999, iar nu a unui tratat al Uniunii Europene sau act al instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii Europene, este inadmisibilã.
  • Potrivit prevederilor art. 6 alin. (4) C.civ., prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, iar potrivit art. 204 din Legea nr. 71/2011 dispozițiile art. 2539 alin. (2) teza a II-a C.civ. se aplică și în cazul cererii de chemare în judecată sau de arbitrare introduse după intrarea în vigoare a Codului civil. Conform art. 2539 alin. (2) C.civ., prescripția nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenție în procedura insolvenței sau a urmăririi silite a renunțat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiția însă ca noua cerere să fie admisă.
  • Prevederile art. 970 alin. 2 C.civ. obligă părțile să execute cu bună-credință nu numai clauzele expres stipulate în convenție, ci și pe toate cele la care obligă echitatea, obiceiul sau legea, după natura obligației. Astfel, în lipsa unei reglementări specifice antecontractului de vânzarecumpărare, dispozițiile alin. 2 al art. 970 C.civ. permit aplicarea dispozițiilor legale incidente vânzării perfecte unui antecontract, întrucât scopul urmărit de părțile din antecontract este încheierea unui contract numit, de vânzare-cumpărare, cu reglementare specială în Codul civil, iar conduita contractuală a părților trebuie să vizeze îndeplinirea tuturor obligațiilor specifice acestui contract numit.
  • Obligaþia celui care a edificat o construcþie pe terenul altuia de a o ridica la solicitarea proprietarului terenului are caracter civil, în condiþiile în care pãrþile nu au dovedit cã respectiva obligaþie ar avea în vedere un fapt obiectiv de comerþ cuprins în obiectul de activitate al vreuneia dintre ele pentru a fi incidente dispoziþiile art. 3 sau cele ale art. 56 C.com. ºi nici cã prin voinþa lor obligaþia de a face în discuþie ar fi dobândit o naturã comercialã, aºa cum prevede art. 4 C.com. (Înalta Curte de Casaþie ºi Justiþie, Secþia comercialã, decizia nr. 1448 din 14 mai 2009).
  • Obligația celui care a edificat o construcție pe terenul altuia de a o ridica la solicitarea proprietarului terenului are caracter civil, în condițiile în care pãrțile nu au dovedit cã respectiva obligație ar avea în vedere un fapt obiectiv de comerț cuprins în obiectul de activitate al vreuneia dintre ele pentru a fi incidente dispozițiile art. 3 sau cele ale art. 56 C.com. și nici cã prin voința lor obligația de a face în discuție ar fi dobândit o naturã comercialã, așa cum prevede art. 4 C.com. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția comercialã, decizia nr. 1448 din 14 mai 2009).
  • Dreptul larg de apreciere al autoritãţii administrative asupra punerii în executare a unor dispoziţii legale face ca neemiterea de cãtre respectiva autoritate a actului administrativ de punere în executare a dispoziţiilor de lege în cauzã sã nu constituie refuz nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. Este nelegalã, astfel, obligarea Guvernului României la emiterea unei hotãrâri prin care salariaţilor Societãţii Naţionale a Petrolului „Petrom” S.A. Bucureşti sã le fie vândute direct acţiuni ale acestei societãţi în limita a 8% din capitalul social în condiţiile art. 9 alin. (2) din anexa la O.U.G. nr. 49/1997 astfel cum a fost modificat prin art. V pct. 2 din O G. nr. 55/2003, având în vedere faptul cã prin acelaşi text legal legiuitorul a înţeles sã confere Guvernului un drept cu limite foarte largi de apreciere în ceea ce priveşte cota procentualã ce urmeazã a fi achiziţionatã de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de cãtre aceştia.
  • Transmiterea actului administrativ sancționator prin fax îndeplinește, în principiu, rigorile procedurale referitoare la comunicare, aceasta putând fi circumscrisã modalitãții la care se referã art. 86 alin. (3) teza finalã din Codul de procedurã civilã: „alte mijloace ce asigurã transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia”.
  • Raportul de evaluare întocmit de inspectorul de integritate în temeiul dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, ca parte a procedurii privind activitatea de evaluare a averii, nu se poate contesta direct la instanța de contencios administrativ, el neavând trăsăturile unui act administrativ, întrucât nu produce efecte juridice prin el însuși. Acest raport constituie un simplu act de sesizare al Comisiei de cercetare a averilor prevăzute în Legea nr. 115/1996, ce poate fi contestat în fața instanței de contencios administrativ doar odată cu actul de finalizare a procedurii desfășurate de această comisie.
  • Acþiunea în daune-interese care vizeazã antrenarea rãspunderii civile delictuale a AVAS în temeiul art. 998-999 C.civ. nu atrage aplicarea dispoziþiilor legii speciale cu privire la competenþa curþii de apel în primã instanþã, ci a celor ale art. 1 pct. (1) lit. a) C.pr.civ., fiind vorba despre un litigiu patrimonial (Înalta Curte de Casaþie ºi Justiþie, Secþia comercialã, decizia nr. 1896 din 21 mai 2010).
  • Potrivit dispozițiilor art. 25 din Ordinul CSA nr. 20/2008, în cazul în care în unul și același eveniment au fost prejudiciate mai multe persoane și valoarea totalã a prejudiciului depãșește limitele de despãgubire specificate în polița RCA, despãgubirea va fi stabilitã în funcție de cota-parte din valoarea prejudiciului ce revine fiecãrei persoane îndreptãțite la despãgubire.
  • Prin decizia Curții Constituționale nr. 190/2008, publicatã în „Monitorul oficial al României”, partea I, nr. 213/2008, dispozițiile art. 362 alin. (1) lit. a) teza a II-a C.pr.pen. – potrivit cãrora „apelul procurorului în ce privește latura civilã este inadmisibil în lipsa apelului formulat de partea civilã, cu excepția cazurilor în care acțiunea civilã se exercitã din oficiu” – au fost declarate constituționale. În consecințã, apelul declarat numai de procuror cu privire la latura civilã este admisibil, inclusiv în cazul în care motivele de apel referitoare la latura civilã au fost formulate oral în ziua judecãții, potrivit dispozițiilor art. 374 C.pr.pen. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penalã, decizia nr. 2755 din 11 septembrie 2012).
  • Brokerul de asigurare, care are și calitatea de mandatar al unei întreprinderi de asigurare străine, fiind împuternicit de aceasta să soluționeze cererile de despăgubiri în eventualitatea accidentelor de circulație produse de autovehicule asigurate în străinătate, nu este parte la raportul juridic obligațional născut prin producerea faptului delictual. Astfel, întrucât brokerul de asigurare este terț față de contractul de asigurare în temeiul căruia au fost solicitate despăgubirile, acesta nu poate fi obligat în nume propriu la plata despăgubirilor. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2156 din 30 mai 2013)
Folosim fisierele tip cookie-uri pentru a va oferi cea mai buna experienta de utilizare a website-ului. Navigand in continuare ori ramanand doar pe aceasta pagina va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Daca doriti sa renuntati la acestea, va rugam sa consultati Politica de Utilizare a Cookie-urilor. Anumite parti ale website-ului nu vor mai functiona corect daca stergeti toate cookie-urile. Citește mai mult... Ok