-
This paper is a critical analysis of the new regulations concerning the punishment, from the perspective of their compliance with the principle of individualization. It discusses, by turns, the issue of the significance of the principle of individualization, of the reasons that justify the existence of some general criteria of individualization and of the questionable significance of the current general criteria of individualization, included in Article 74 of the new Criminal Code. -
In this study, the authors have examined the provisions of the Romanian Civil Code (the Law No 287/2009) concerning the maintenance obligation (Articles 513– 534). Therefore, there are analyzed: the general principles; the subjects of the maintenance obligation; the order in which maintenance is due; the conditions of the maintenance obligation; determination and performance of the maintenance obligation.
-
By means of this study, the author tends to point out that, despite the principle of „equality before the law of the children born out of wedlock to the children born in wedlock”, provided by Article 48 (3) of the Constitution and reaffirmed by Article 260 of the Romanian Civil Code, in the Romanian law, no less, there are situations of „different legal treatment” of the two categories of children. Specifically, it is raised for discussion the different legal regulation of some aspects, as in the cases relating to: „determination of the paternity”, „acquiring the name”, „confirmation of the filiation” and „prohibition of the adoption of children whose parents did not reach the age of 14”. Likewise, for the situations noted, the author substantiates de lege ferenda proposals meant to ensure respect for the principle of equality before the law of children born out of wedlock to those born in wedlock.
-
Preliminarii. Termenul de securitate are o adresabilitate variată și complexă, putând influența și afecta atât individul, cât și orice nivel de organizare socială, colectivitate, stat sau organizație internațională. În mod sintetic, noțiunea de securitate1 implică lipsa oricăror amenințări, dar și posibilitatea prezervării unui nucleu de valori și a bunăstării2. Pentru orice individ și pentru o comunitate în ansamblul său sentimentul de securitate este acut și se construiește pe trei coordonate esențiale: liniștea, ocrotirea și absența fricii. Aceste trei coordonate definesc sensul primar al noțiunii de securitate a cărei etimologie provine din latinescul securus, desemnând pe cel care nu se teme (sine cura)3.
-
Introducere. Sistemul Ministerului Public are un statut special, misiunea organizațională fiind stabilită atât prin Legea fundamentală, cât și prin legea privind organizarea judiciară. Obiectivul său general este înfăptuirea ordinii de drept prin respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor, prin efectuarea unor activități legitime și oportune care trebuie să îndeplinească anumite standarde minimale de legitimitate și de tip procesual.
-
Mărturisesc că, atunci când am ales titlul acestui studiu, am interferat cu modelul de prezentare în două părți, introdus de un cunoscut colaborator și prieten, specialist în legile internetului, Bogdan Manolea, care, cu ceva ani în urmă, într-o prestigioasă conferință cu prezență internațională, identifica o primă parte anarhică și o a doua tehnică a discursului său. De ce o perspectivă românească? Pentru a sublinia critic modelul, mereu altfel, de abordare a reformelor din sistemul judiciar românesc, pe tiparul „teoriei mixte”, pe care, ani de-a rândul, generație după generație, la aproape toate disciplinele de studiu, dascălii noștri au încercat să ne-o inoculeze ca pe un vaccin, în dorința de a ne obișnui, în realitate, cu compromisul, vecin cu improvizația, de la care a împrumutat caracterul definitiv. Noi nu copiem, noi inovăm, mințindu-ne adesea că adaptăm diverse instituții, proceduri, reguli din tot atât de diverse surse, deși, funcțional, asemenea corpului biologic, aceste grefe haotice și repetate ajung să fie refuzate sau să schimonosească organismul nostru judiciar, altfel suficient de robust prin robustețea componenților săi.
-
În contextul actual, în care justiția română își face temele sub monitorizarea „Mecanismului de Control și Verificare” (MCV), în care atacurile la adresa independenței justiției au crescut semnificativ, în care reținerea și arestarea echivalează, în mentalul colectiv, cu dovezi indubitabile de vinovăție, rolul judecătorului în realizarea actului de justiție pare să fie unul secundar, de vreme ce nimeni nu mai pare interesat de hotărârea judecătorească definitivă pronunțată în dosarele penale.
-
Introducere. Actuala ordine mondială cunoaște o profundă transformare, ca urmare a multiplelor raporturi economice, sociale, politice, care influențează umanitatea, prin procesul globalizării. Revoluția ideilor, care depășește spațiul exprimării și dezbaterilor, își găsește o formă de manifestare printr-o diversitate de acțiuni, așa încât putem vorbi de o cultură mondială a informației care capătă consistență în orice domeniu, de la cel care vizează natura planetei noastre, până la cele care se referă la viața cotidiană. Așadar, în contextul exploziei informaționale, în care tehnologia dobândește dimensiune inteligentă, invadând în acest fel însăși existența noastră, aceasta rămâne totuși, la momentul actual, dependentă relativ de umanitate.
-
Principiul separației puterilor a fost „importat” din Marea Britanie, englezii fiind cei care, în secolul al XVII-lea, au început să îl aplice în încercarea de a fragmenta puterea politică ce aparținea, în mod tradițional, doar regelui. Apoi, un pas important pe acest drum anevoios a fost făcut de gânditorii politici francezi, ideea modernă a separării puterilor în stat datorându-se filosofului și gânditorului iluminist francez, baronul de Montesquieu, care a făcut distincție între trei puteri în stat: legislativă, executivă și judiciară – acesta fiind fundamentul separației puterilor regăsit (și repetat) în dreptul constituțional modern. În concepția lui Montesquieu, cele trei puteri trebuie să aparțină unor organe diferite ale statului: Libertatea nu admite unirea a două și cu atât mai mult a trei puteri în sânul uneia și aceleiași puteri a statului. Dacă puterea legislativă e unită cu cea executivă, atunci cel ce edictează legile aplicându-le nu va urma indicațiile cuprinse în ele, tolerând încălcarea lor, și în țară va domni arbitrarul. Dar arbitrarul va interveni și în cazul în care în aceleași mâini se unesc puterea judecătorească și cea executivă, judecătorul va fi asupritor, întrucât va fi în același timp și judecător, și executantul legii. De asemenea, nu pot fi unite, în același organ, puterea judecătorească și cea legiuitoare, întrucât, procedându-se astfel, judecătorul, rezolvând procesele, nu va urma strict legea, ci are posibilitatea să introducă schimbări în conținutul legii
