Skip to content
Facebook
  • Contul meu

    Înregistrare
  • 10 Produs(e) - 150.00lei
    CONTRACTUL DE FIDUCIE1 x 15.00lei
    COMENTARII PE MARGINEA LEGII NR. 4/2008 PRIVIND PREVENIREA ȘI COMBATEREA VIOLENȚEI CU OCAZIA COMPETIȚIILOR ȘI JOCURILOR SPORTIVE1 x 15.00lei
    ATINGERILE ADUSE VIEȚII PRIVATE SANCȚIONATE DE NOUL COD CIVIL ÎN LUMINA JURISPRUDENȚEI CURȚII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI ȘI A PRACTICII JUDECĂTOREȘTI ROMÂNE1 x 15.00lei
    Malpraxis. Acțiune în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile Codului civil, formulată ulterior sesizării Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis. Admisibilitate. Dreptul persoanei prejudiciate de a uza atât de procedura alternativă prevăzută de dispozițiile Legii nr. 95/2006, cât și de acțiunea de drept comun1 x 15.00lei
    CÂTEVA ÎNSEMNĂRI PRIVIND CONGRESUL DE FILOSOFIE A DREPTULUI ȘI FILOSOFIE SOCIALĂ (I.V.R.) – 20151 x 15.00lei
    ASPECTE PROCEDURALE PRIVIND REVOCAREA SUSPENDÃRII CONDIȚIONATE A EXECUTÃRII PEDEPSEI, ÎN CAZUL NEÎNDEPLINIRII OBLIGAȚIILOR CIVILE1 x 15.00lei
    CONSIDERAȚII ÎN LEGĂTURĂ CU SOLUȚIA ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE EXPRIMATĂ PRIN DECIZIA NR. 66/2017 CU PRIVIRE LA INTERPRETAREA ȘI APLICAREA DISPOZIȚIILOR ART. 623 DIN CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ, RAPORTAT LA ART. 220 ALIN. (3) ȘI (5) ȘI ART. 226 ALIN. (3) DIN CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ, ART. 3 ALIN. (1) DIN LEGEA NR. 273/2006 PRIVIND FINANȚELE PUBLICE LOCALE ȘI ART. 3 PCT. 18 DIN LEGEA NR. 69/2010 A RESPONSABILITĂȚII FISCAL-BUGETARE1 x 15.00lei
    NOȚIUNILE DE CONFLICT ARMAT INTERNAȚIONAL, CONFLICT ARMAT INTERN ȘI GRUPĂRILE TERORISTE CA POTENȚIAL FACTOR GENERATOR DE CONFLICT ARMAT1 x 15.00lei
    PREJUDICIUL PATRIMONIAL ÎN MATERIE CONTRACTUALĂ ȘI REPARAREA ACESTUIA1 x 15.00lei
    ASPECTE PRIVIND VERIFICAREA ÎNSCRISURILOR ȘI CALITATEA DE PARTE SUB IMPERIUL NOULUI COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ. PROPUNERE DE LEGE FERENDA PRIVIND EXTINDEREA MOTIVELOR DE REVIZUIRE1 x 15.00lei
    Vezi coș
    Cumpără
Revista "DREPTUL" Logo
  • ACASĂ
  • ISTORIC
  • REDACȚIA REVISTEI
  • REVISTA
    • CUMPĂRĂ REVISTA “DREPTUL”
    • CONSULTARE SUMAR REVISTĂ
    • SUMARUL NUMARULUI VIITOR
    • CUM VEZI REVISTA?
    • AUTORI
    • LISTA DE REVISTE
    • LISTA DE ARTICOLE
  • EVENIMENTE
  • POȘTA REDACȚIEI
  • CONTACT
Continuă cumpărăturile „ASPECTE PRIVIND VERIFICAREA ÎNSCRISURILOR ȘI CALITATEA DE PARTE SUB IMPERIUL NOULUI COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ. PROPUNERE DE LEGE FERENDA PRIVIND EXTINDEREA MOTIVELOR DE REVIZUIRE” a fost adăugat în coș.
  • Sortare după Nume
    • Sortare după Nume
    • Sortare după Preț
    • Sortare după Dată
    • Sortare după Popularitate
    • Sortare după Rating
  • Arată 12 Produse
    • Arată 12 Produse
    • Arată 24 Produse
    • Arată 36 Produse
  • ASPECTE PRIVIND COMPETENȚA INSTANȚELOR JUDECĂTOREȘTI ROMÂNE ÎN MATERIE DE ADOPȚIE

    15.00lei
    Adaugă în coș Detalii
  • CÂTEVA CONSIDERAȚII ÎN LEGĂTURĂ CU ORIGINEA ȘI FUNCȚIILE CONSTITUȚIONALE ALE CONSILIULUI LEGISLATIV

    15.00lei
    Adaugă în coș Detalii
  • CAZURILE DE RECURS ÎN CASAȚIE

    15.00lei
    Adaugă în coș Detalii
  • CESIUNEA UNEI CREANȚE CONSTATATE PRINTR-UN TITLU NOMINATIV, LA ORDIN SAU LA PURTĂTOR

    15.00lei
    Adaugă în coș Detalii
  • CONSIDERAȚII ASUPRA HOTĂRÂRII CURȚII DE JUSTIȚIE A UNIUNII EUROPENE ÎN CAUZA C-104/16 CONSILIUL/FRONT POPULAIRE POUR LA LIBÉRATION DE LA SAGUIA-EL-HAMRA ET DU RIO DE ORO (FRONT POLISARIO)

    15.00lei
    Adaugă în coș Detalii
  • CONSIDERAȚII TEORETICE ȘI PRACTICE REFERITOARE LA NULITATEA DE DREPT A CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCĂ

    15.00lei
    Adaugă în coș Detalii
  • DESPRE LEGALITATEA ȘI LEGITIMITATEA ADUNĂRILOR PUBLICE

    15.00lei
    Adaugă în coș Detalii
  • DREPTUL, ÎNTRE FRAGMENTARE ȘI (RE)COAGULARE

    15.00lei
    Adaugă în coș Detalii
  • EXISTENȚA COOKIE-URILOR ȘI DREPTUL LA VIAȚĂ PRIVATĂ

    15.00lei
    Adaugă în coș Detalii
  • FRAGMENTARE ȘI INTERDISCIPLINARITATE ÎN CERCETAREA FENOMENELOR JURIDICE

    15.00lei
    Adaugă în coș Detalii
  • PERMANENȚA ACTUALITĂȚII REFORMEI SISTEMULUI JURISDICȚIONAL AL UNIUNII EUROPENE

    15.00lei
    Adaugă în coș Detalii
  • PROCEDURA DE SOLUȚIONARE A LITIGIILOR PRIVIND REGIMUL INFRASTRUCTURII FIZICE A REȚELELOR DE COMUNICAȚII ELECTRONICE

    15.00lei
    Adaugă în coș Detalii
1 2 Next

Categorii de produse

  • 1/2013
  • 1/2020
  • 1/2021
  • 1/2022
  • 1/2023
  • 1/2024
  • 1/2025
  • 1/2026
  • 10/2010
  • 10/2011
  • 10/2019
  • 10/2020
  • 10/2021
  • 10/2022
  • 10/2023
  • 10/2024
  • 10/2025
  • 10/2026
  • 11/2010
  • 11/2019
  • 11/2020
  • 11/2021
  • 11/2022
  • 11/2023
  • 11/2024
  • 11/2025
  • 12/2010
  • 12/2014
  • 12/2019
  • 12/2020
  • 12/2021
  • 12/2022
  • 12/2023
  • 12/2024
  • 2/2020
  • 2/2021
  • 2/2022
  • 2/2023
  • 2/2024
  • 2/2025
  • 2/2026
  • 3/2020
  • 3/2021
  • 3/2022
  • 3/2023
  • 3/2024
  • 3/2025
  • 3/2026
  • 4/2021
  • 4/2022
  • 4/2024
  • 4/2025
  • 4/2026
  • 5/2020
  • 5/2021
  • 5/2022
  • 5/2023
  • 5/2024
  • 5/2025
  • 5/2026
  • 6/2020
  • 6/2021
  • 6/2022
  • 6/2024
  • 6/2025
  • 6/2026
  • 7/2019
  • 7/2020
  • 7/2021
  • 7/2022
  • 7/2023
  • 7/2024
  • 7/2025
  • 7/2026
  • 8/2019
  • 8/2020
  • 8/2021
  • 8/2022
  • 8/2023
  • 8/2024
  • 8/2025
  • 8/2026
  • 9/2010
  • 9/2020
  • 9/2021
  • 9/2022
  • 9/2023
  • 9/2024
  • 9/2025
  • 9/2026
  • Articole
  • Aug.19
  • Dec.10
  • Dec.14
  • Dec.19
  • Feb.20
  • Jan.13
  • Jan.20
  • Jul.19
  • Mar.20
  • Nov.10
  • Nov.19
  • Nr. 1/2011
  • Nr. 1/2012
  • Nr. 1/2016
  • Nr. 1/2018
  • Nr. 1/2019
  • Nr. 10/2012
  • Nr. 10/2013
  • Nr. 10/2015
  • Nr. 10/2016
  • Nr. 10/2018
  • Nr. 11/2012
  • Nr. 11/2013
  • Nr. 11/2015
  • Nr. 11/2016
  • Nr. 11/2018
  • Nr. 12/2011
  • Nr. 12/2012
  • Nr. 12/2013
  • Nr. 12/2015
  • Nr. 12/2016
  • Nr. 12/2018
  • Nr. 2/ 2018
  • Nr. 2/2011
  • Nr. 2/2012
  • Nr. 2/2013
  • Nr. 2/2016
  • Nr. 2/2019
  • Nr. 3/2011
  • Nr. 3/2012
  • Nr. 3/2013
  • Nr. 3/2016
  • Nr. 3/2018
  • Nr. 3/2019
  • Nr. 4/2011
  • Nr. 4/2012
  • Nr. 4/2013
  • Nr. 4/2015
  • Nr. 4/2016
  • Nr. 4/2018
  • Nr. 4/2019
  • Nr. 4/2020
  • Nr. 5/2011
  • Nr. 5/2012
  • Nr. 5/2013
  • Nr. 5/2016
  • Nr. 5/2018
  • Nr. 5/2019
  • Nr. 6/2011
  • Nr. 6/2012
  • Nr. 6/2013
  • Nr. 6/2015
  • Nr. 6/2016
  • Nr. 6/2018
  • Nr. 6/2019
  • Nr. 7/2010
  • Nr. 7/2011
  • Nr. 7/2012
  • Nr. 7/2013
  • Nr. 7/2015
  • Nr. 7/2016
  • Nr. 7/2018
  • Nr. 8/2010
  • Nr. 8/2012
  • Nr. 8/2013
  • Nr. 8/2016
  • Nr. 8/2018
  • Nr. 9/2012
  • Nr. 9/2013
  • Nr. 9/2015
  • Nr. 9/2016
  • Nr. 9/2018
  • Nr. 9/2019
  • Nr.1/2014
  • Nr.1/2015
  • Nr.1/2017
  • Nr.10/2014
  • Nr.10/2017
  • Nr.11/2011
  • Nr.11/2014
  • Nr.11/2017
  • Nr.12/2017
  • Nr.2/2014
  • Nr.2/2015
  • Nr.2/2017
  • Nr.3/2014
  • Nr.3/2015
  • Nr.3/2017
  • Nr.4/2014
  • Nr.4/2017
  • Nr.5/2014
  • Nr.5/2015
  • Nr.5/2017
  • Nr.6/2010
  • Nr.6/2014
  • Nr.6/2017
  • Nr.7/2011
  • Nr.7/2014
  • Nr.7/2017
  • Nr.8/2011
  • Nr.8/2014
  • Nr.8/2015
  • Nr.8/2017
  • Nr.9/2011
  • Nr.9/2014
  • Nr.9/2017
  • Oct.10
  • Oct.11
  • Oct.19
  • Sep.10

Articole recente

  • OFERTĂ revista “DREPTUL” pentru anul 2023
  • Conferința internațională „Perspectives in Banking and Financial Law” – 7 octombrie 2022
  • Conferința internațională Perspectives of European Business Law – 18 martie 2022
  • Adunarea Generală a Uniunii Juriștilor din România
  • In memoriam Emil Molcuț

ACREDITĂRI

Baze de date internaționale recunoscute pentru domeniul științelor juridice (conform anexei 23 din Ordinul ministrului Educației Naționale și cercetării științifice nr. 6129/2016)

INFORMAȚII GENERALE

  • CONDIȚIILE DE PUBLICARE
  • MODALITATEA DE TRANSMITERE A MATERIALULUI
  • POLITICA PEER-REVIEW
  • ETICA PUBLICĂRII CONFORM STANDARDELOR INTERNAȚIONALE
  • STANDARDELE EDITORIALE ȘI LISTA DE ABREVIERI
Articolele propuse spre publicare vor fi supuse unui proces de evaluare de tip peer review, efectuată de către doi referenți independenți.
Evaluarea are în vedere, îndeosebi, valoarea științifică a materialelor propuse spre publicare, aspectele de noutate doctrinară, documentarea și informarea bibliografică a autorilor, interesul publicistic al articolelor, respectarea cerințelor tehnice de redactare și stilul publicistic al autorilor.
Revista “DREPTUL” este recunoscută CNCSIS

-Cod: 611
-Categoria indexată: B+ (2010, 2011)
-Frecvență: lunară

Cod ISSN: 1018-0435
Editor: Uniunea Juristilor din Romania
Ediția revistei “Dreptul” (Law review) se poate vizualiza gratuit on-line la adresa: http://www.internationallawreview.eu

LAW REVIEW
Access aici

 

Indexări internaționale

Copernicus
Suweco
Izum
Foreign legal periodicals
MIAR
CATALOGUE SUDOC
DISPATCH
Stanford University
Yale University
University of Iowa
Harvard University
Oxford library

LINK-URI UTILE



  • TERMENI ȘI CONDIŢII
  • POLITICĂ DE CONFIDENȚIALITATE
  • POLITICĂ PRIVIND COOKIES
  • ANPC

COMANDĂ ACUM:

CUMPĂRĂ ACUM
© Revista "DREPTUL"  |   Toate drepturile rezervate
Facebook
Folosim fisierele tip cookie-uri pentru a va oferi cea mai buna experienta de utilizare a website-ului. Navigand in continuare ori ramanand doar pe aceasta pagina va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Daca doriti sa renuntati la acestea, va rugam sa consultati Politica de Utilizare a Cookie-urilor. Anumite parti ale website-ului nu vor mai functiona corect daca stergeti toate cookie-urile. Citește mai mult... Ok