Încheierea definitivă pronunțată de către judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Sighetu Marmației, în conformitate cu dispozițiile art. 4886 alin. (7) din C.pr.pen., ne oferă prilejul comentariului de față. În speță, la data de 22 ianuarie 2018, persoana vătămată (constituită parte civilă) P.J. a depus plângere prealabilă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, solicitând efectuarea de acte de urmărire penală față de făptuitorii B.I., B.M. și C.V. pentru săvârșirea infracțiunii de degradarea terenurilor agricole, prevăzută de art. 107 din Legea nr. 18/1991, Legea fondului funciar, actualizată, raportat la dispozițiile art. 253 alin. (1) din C.pen. În susținerea plângerii, a menționat că la data de 3 ianuarie 2018 făptuitorii au trecut de mai multe ori cu atelajele proprietate personală trase de câte 2 cai, încărcate peste capacitate, peste terenul de natură fâneață pe care îl deține, împrejurări în care, sub greutatea încărcăturii, copitele cailor de tracțiune și roțile atelajelor au creat urme adânci în solul puternic îmbibat de apele pluviale, terenul agricol fiind degradat pe o suprafață de 900 mp.
UNELE CONSIDERAȚII REFERITOARE LA DURATA PROCESULUI PENAL ÎN FAZA DE URMĂRIRE PENALĂ
15.00lei