Un eveniment major al istoriei unui popor și aniversarea sa, precum Centenarul Marii Uniri (desăvârșirea procesului de constituire a statului național unitar), reprezintă pentru știința națională ocazia, după caz, deopotrivă de evocare și evaluare peste timp a semnificațiilor aferente din perspectivă proprie și, respectiv, de privire asupra sine însuși, surprinderea evoluțiilor și progreselor înregistrate în dezvoltarea proprie, a provocărilor prezentului și a posibilităților viitorului. Din acest punct de vedere știința dreptului are o implicare specială. Într-adevăr, prin natura și consecințele sale, ceea ce s-a întâmplat și realizat acum o sută de ani reprezintă, prin excelență, un proiect politico-juridic și poartă o puternică încărcătură prospectivă. Cercetarea dimensiunii juridice indispensabile și prioritare a procesului de constituire, desfășurare, desăvârșire și consolidare a statului unitar român, a permanențelor și manifestărilor și urmărilor sale de azi și de mâine a fost și rămâne o prioritate pentru știința juridică românească.
ȘTIINȚA JURIDICĂ ROMÂNEASCĂ LA 100 DE ANI DE LA MAREA UNIRE. CEEA CE A FOST, UNDE S-A AJUNS, CEEA CE AR TREBUI SĂ FIE
15.00lei