PRINCIPIUL SEPARAȚIEI PUTERILOR ÎN STAT ȘI INDEPENDENȚA JUSTIȚIEI

Unele considerații asupra separării puterilor în stat. În literatura de specialitate se acceptă că doctrina separării puterilor în stat s-a dezvoltat în secole întregi de evoluție politică și filosofică1. Originea sa poate fi identificată în secolul al IV-lea î.H., când Aristotel, în tratatul său intitulat „Politici”, a descris trei agenții ale formei de guvernare: adunarea generală, funcționarii publici și autoritatea judiciară. Și în Republica Roma exista un sistem asemănător bazat pe adunarea generală, senat și oficialii publici, toate funcționând pe baza principiului „verifică și echilibrează” (checks and balances). După căderea Imperiului Roman, Europa a devenit fragmentată în state-națiuni și de la sfârșitul Evului Mediu până în secolul al XVIII-lea structurile de guvernare au constat în forme de concentrare a puterii, determinată de rațiuni ereditare. Singura excepție a perioadei este considerată dezvoltarea Parlamentului Englez (Parlamentul) în secolul al XVII-lea2.