PRACTICĂ JUDECĂTOREASCĂ – COMENTARIU CRITIC ASUPRA DECIZIEI NR. 685/2018 A CURȚII CONSTITUȚIONALE A ROMÂNIEI REFERITOARE LA CONFLICTUL JURIDIC DE NATURĂ CONSTITUȚIONALĂ DINTRE PARLAMENT ȘI ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

15.00lei

În articolul de față ne propunem să prezentăm câteva considerații critice asupra Deciziei nr. 685/2018 a Curții Constituționale pronunțate recent1. Trebuie să precizăm, în acest sens, că nu împărtășim soluția asupra admisibilității cererii de constatare a existenței unui conflict juridic de natură constituțională, dar suntem parțial de acord cu soluția pe fond și nu împărtășim unele considerații din motivarea instanței constituționale.

În ceea ce privește admisibilitatea cererii primului-ministru, suntem de părere că nu ne aflăm în prezența unui conflict de natură constituțională, ci a unuia de natură legală. Așa cum Curtea însăși a definit conflictul juridic de natură constituțională în deciziile sale anterioare2 și cum o reamintește și în prezenta decizie, este necesar ca autoritatea „pârâtă” să-și aroge competențe care îi aparțin autorității „reclamante” sau alteia sau să refuze să-și exercite propriile atribuții, iar aceasta să ducă la blocaje instituționale3; în fine, în prezenta decizie apare pentru prima dată și cerința ca blocajul să nu poată fi înlăturat în alt mod4.

Categorie:
Folosim fisierele tip cookie-uri pentru a va oferi cea mai buna experienta de utilizare a website-ului. Navigand in continuare ori ramanand doar pe aceasta pagina va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Daca doriti sa renuntati la acestea, va rugam sa consultati Politica de Utilizare a Cookie-urilor. Anumite parti ale website-ului nu vor mai functiona corect daca stergeti toate cookie-urile. Citește mai mult... Ok