Pentru a da eficiență și substanță prevederii procesuale care reglementează conținutul măsurii arestului la domiciliu, exercitând conform art. 3 din Codul de procedură penală funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, judecătorul poate dispune schimbarea locului de executare a arestului la domiciliu, în situații excepționale, independent de voința inculpatului.
Prin Încheierea penală nr. 15 din 20 martie 2018 a Tribunalului Gorj a fost admisă cererea formulată de inculpata G.E.A. și s-a dispus schimbarea locului de executare a arestului la domiciliu al inculpatei, stabilit prin Încheierea nr. 13 din 13 martie 2018 pronunțată în Dosarul nr. 6422/95/2017/a2 al Tribunalului Gorj, de la adresa din Bumbești-Jiu, județul Gorj, la imobilul situat în comuna Brădești, județul Dolj. Totodată, s-a stabilit că supravegherea respectării de către inculpată a obligațiilor care îi revin pe durata arestului la domiciliu va fi exercitată de organul de poliție în raza căruia locuiește, respectiv Inspectoratul de Poliție al Județului Dolj.