15.00lei
Cantitate ACTUL NOTARIAL ȘI FORȚA JURIDICĂ A ACESTUIA ÎN ACORD CU LEGISLAȚIA REPUBLICII MOLDOVA ȘI A ROMÂNIEI
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Două vechi proiecte atipice de reformă constituțională publicate în contextul dezbaterilor parlamentare din Constituanta aleasă în anul 1922
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Contribuții ale Sfântului Voievod Neagoe Basarab și ale lui Matei Basarab la formarea vechiului drept românesc
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate INSTANȚELE DE JUDECATĂ AU OBLIGAȚIA, IAR NU FACULTATEA DE A APLICA DECIZIILE CURȚII CONSTITUȚIONALE ASTFEL CUM ACESTEA AU FOST PRONUNȚATE
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Împiedicarea producerii rezultatului, o cauză de nepedepsire atipică
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ PENALĂ (ÎNCHEIERE) PRIN CARE S-A SOLUȚIONAT CEREREA DE SESIZARE A CURȚII CONSTITUȚIONALE ÎN LEGĂTURĂ CU NECONSTITUȚIONALITATEA PREVEDERILOR ART. 207 ALIN. (1) C.PR.PEN., ÎN FAȚA JUDECĂTORULUI DE CAMERĂ PRELIMINARĂ, CU OCAZIA SOLUȚIONĂRII SOLICITĂRII PROCURORULUI DE MENȚINERE A MĂSURII ARESTĂRII PREVENTIVE
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate CONTOPIREA DE MAI MULTE ORI A UNUI REST DE PEDEAPSÃ
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate PRACTICĂ JUDICIARĂ 4/2011
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate IMPLICAȚII ALE TRANSPUNERII ÎN DREPTUL ROMÂN A DIRECTIVEI 2008/99/CE DIN 19 NOIEMBRIE 2008 PRIVIND PROTECȚIA MEDIULUI PRIN INTERMEDIUL DREPTULUI PENAL
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate CALIFICAREA JURIDICĂ A PREMIULUI DE SUB UN CAPAC DE BERE ÎN CONDIȚIILE CUMPĂRĂRII STICLEI CÂȘTIGĂTOARE DE CĂTRE MAI MULTE PERSOANE ÎMPREUNĂ. STUDIU DE CAZ AL UNEI SPEȚE DIN GERMANIA. CORELAȚII CU SISTEMUL JURIDIC ROMÂNESC
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate DREPTUL ADMINISTRATIV, ÎNTRE FRAGMENTARE DIDACTICĂ ȘI UNITATE IDEOLOGICĂ
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Voința reală – fundament al actului juridic
15.00lei
×
Actualizează coșul