Continuă cumpărăturile „CONSIDERAȚII PE MARGINEA DECIZIEI NR. 369/2017 A CURȚII CONSTITUȚIONALE, REFERITOARE LA EXCEPȚIA DE NECONSTITUȚIONALITATE A SINTAGMEI „PRECUM ȘI ÎN ALTE CERERI EVALUABILE ÎN BANI ÎN VALOARE DE PÂNĂ LA 1.000.000 LEI INCLUSIV”, CUPRINSĂ ÎN ART. XVIII ALIN. (2) DIN LEGEA NR. 2/2013 PRIVIND UNELE MĂSURI PENTRU DEGREVAREA INSTANȚELOR JUDECĂTOREȘTI, PRECUM ȘI PENTRU PREGĂTIREA PUNERII ÎN APLICARE A LEGII NR. 134/2010 PRIVIND CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ” a fost adăugat în coș.
Continuă cumpărăturile „TEMEIUL JURIDIC AL ANGAJĂRII RĂSPUNDERII STATELOR PENTRU NEÎNDEPLINIREA OBLIGAȚIILOR ASUMATE PRIN TRATATELE UNIUNII EUROPENE – PRIVIRE SPECIALĂ ASUPRA ROMÂNIEI” a fost adăugat în coș.
Continuă cumpărăturile „REMEDII ALE JUDECĂȚII ÎN LIPSA INCULPATULUI ÎN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ” a fost adăugat în coș.
Continuă cumpărăturile „UN PUNCT DE VEDERE CU PRIVIRE LA INTERPRETAREA CORELATĂ A DISPOZIȚIILOR ART. 53 DIN CONVENȚIA (EUROPEANĂ) PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ȘI A LIBERTĂȚILOR FUNDAMENTALE ȘI ART. 53 DIN CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE ÎN CONTEXTUL ADERĂRII UNIUNII LA ACEASTĂ CONVENȚIE” a fost adăugat în coș.
Continuă cumpărăturile „REPREZENTAREA SOCIETĂȚII COMERCIALE ȘI ACTELE JURIDICE ÎNCHEIATE DE ADMINISTRATORI” a fost adăugat în coș.
Folosim fisierele tip cookie-uri pentru a va oferi cea mai buna experienta de utilizare a website-ului. Navigand in continuare ori ramanand doar pe aceasta pagina va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Daca doriti sa renuntati la acestea, va rugam sa consultati Politica de Utilizare a Cookie-urilor. Anumite parti ale website-ului nu vor mai functiona corect daca stergeti toate cookie-urile. Citește mai mult...
Ok