15.00lei
Cantitate Practică judiciară 3/2015
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate CONDIȚIILE DE ADMISIBILITATE A ACȚIUNII REVOCATORII SPECIALE REGLEMENTATE DE ART. 117 DIN LEGEA NR. 85/2014 PRIVIND PROCEDURILE DE PREVENIRE A INSOLVENȚEI ȘI DE INSOLVENȚĂ ȘI ACTELE CARE POT FI ATACATE PE CALEA ACESTEI ACȚIUNI
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate DREPTUL DE STABILIRE AL AVOCAȚILOR DIN UNIUNEA EUROPEANĂ CARE DORESC SĂ PROFESEZE PE TERITORIUL STATULUI MEMBRU AI CĂRUI RESORTISANȚI SUNT, SUB TITLUL PROFESIONAL OBȚINUT ÎN ALT STAT MEMBRU
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Efectul liberator al plății făcute unui creditor aparent în reglementarea Codului civil
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate IMOBIL AFLAT ÎN COPROPRIETATEA DEVĂLMAȘĂ A SOȚILOR. ANTECONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE. LIPSA ACORDULUI EXPRES AL SOȚULUI COPROPRIETAR ÎN VEDEREA VÂNZĂRII BUNULUI. NEÎNDEPLINIREA CONDIȚIILOR PENTRU PRONUNȚAREA UNEI HOTĂRÂRI CARE SĂ ȚINĂ LOC DE ACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate OBLIGAȚIA CONDIȚIONALĂ. CONDIȚIE POTESTATIVĂ SIMPLĂ DIN PARTEA CREDITORULUI. OBLIGAȚIE DE LOIALITATE PENDENTE CONDITIONE
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate DISCUȚII PRIVIND INTERPRETAREA UNOR DISPOZIŢII CONTRADICTORII SAU NECLARE DIN LEGISLAȚIA MUNCII
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Dimensionarea regimului juridic de aplicare a normelor art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate SUCCINTE CONSIDERAȚII PE MARGINEA BENEFICIULUI DE DISCUȚIUNE
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Principiul nediscriminării pe criteriul vârstei. Posibilitatea instanțelor naționale de a înlătura dispozițiile discriminatorii pe criteriul vârstei în raport de Decizia nr. 818/03.07.2008 a Curții Constituționale
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate ASPECTE RECENTE PRIVIND EVOLUȚIA UNOR INSTITUȚII ÎN DREPTUL MATRIMONIAL CANONIC CATOLIC. CU REFERIRE SPECIALĂ LA EXISTENȚA UNOR SITUAȚII DE UNIUNI IREGULARE ȘI LA MODERNIZAREA PROCEDURILOR DE DECLARARE A NULITĂȚII CĂSĂTORIEI
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate PROTECȚIA DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE OMULUI ÎN UE DIN PERSPECTIVA PRIMATULUI DREPTULUI EUROPEAN, ÎN CONTEXTUL VIITOAREI ADERĂRI A UE LA CONVENȚIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Notificare de reziliere unilaterală anulată. Efectele contractului anterior anulării notificării de reziliere. Penalități pentru neexecutarea obligațiilor anterior anulării notificării de reziliere,
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate TRÃSÃTURI CARACTERISTICE ALE PROTECȚIEI INTERNAȚIONALE A DREPTURILOR OMULUI
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate ACȚIUNE ÎN RĂSPUNDERE CIVILĂ DELICTUALĂ A FOȘTILOR ADMINISTRATORI. COMPETENȚA MATERIALĂ PROCESUALĂ DE SOLUȚIONARE A CĂII DE ATAC A APELULUI
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate UNELE CONSIDERAȚII PE MARGINEA NOȚIUNII DE „CAUZĂ PENALĂ” ÎN SENSUL ART. 29 ALIN. (1) LIT. I) DIN ORDONANȚA DE URGENȚĂ A GUVERNULUI NR. 80/2013
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate DISCUȚII ÎN LEGĂTURĂ CU „INDEPENDENȚA JUSTIȚIEI” ÎN SISTEMUL DE DREPT ROMÂN
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate IZVOARELE CONSTITUȚIUNII ROMÂNE DE LA 1866
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Anulare notificare de reziliere. Neexecutare de mică însemnătate și fără caracter repetat. Practici statornicite între părți
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate naliza infracțiunii de determinare sau înlesnire a întreținerii de acte sexuale sau de natură sexuală între minori creată prin Legea nr. 217/2023 și a infracțiunii de corupere sexuală a minorilor reconfigurată prin Legea nr. 217/2023 și Legea nr. 424/2023
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate NOTĂ CRITICĂ CU PRIVIRE LA POSIBILITATEA SUSPENDĂRII JUDECĂȚII, ÎN PROCESUL CIVIL, PÂNĂ LA SOLUȚIONAREA DE CĂTRE CURTEA CONSTITUȚIONALĂ A ROMÂNIEI A UNEI EXCEPȚII DE NECONSTITUȚIONALITATE
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Acțiune în răspundere civilă delictuală. Prejudiciu suportat de un subdobânditor.
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate CÂTEVA CONSIDERAȚII REFERITOARE LA UNELE INFRACȚIUNI PRIVITOARE LA REGIMUL ACTIVITĂȚII DE PESCUIT REGLEMENTATE ÎN ORDONANȚA DE URGENȚĂ A GUVERNULUI NR. 23/2008
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate CONSIDERAȚII CRITICE PE MARGINEA DECIZIEI NR. 34/2017, PRONUNȚATĂ DE ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
15.00lei
×
Actualizează coșul