Continuă cumpărăturile „SUCCINTE SUBLINIERI CU PRIVIRE LA CORECTA INTERPRETARE ȘI APLICARE A ART. 65 DIN CODUL MUNCII ÎN SITUAȚIA CONCEDIERII INDIVIDUALE” a fost adăugat în coș.
Continuă cumpărăturile „EXAMEN DE DREPT COMPARAT PRIVIND CONSTITUȚIONALIZAREA RAMURILOR DREPTULUI, EFECT AL DREPTURILOR FUNDAMENTALE ASUPRA ORDINII JURIDICE ÎN DREPTUL GERMAN, FRANCEZ ȘI ROMÂN” a fost adăugat în coș.
Continuă cumpărăturile „PENTRU O INTRARE ÎN NORMALITATE A REGLEMENTĂRII JURIDICE PRIVIND ACTIVITATEA ECONOMICĂ (COMERCIALĂ), PENTRU SALVGARDAREA PRESTIGIULUI ROMÂNIEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI ÎN LUME” a fost adăugat în coș.
Continuă cumpărăturile „APLICAREA PRINCIPIULUI NERETROACTIVITĂȚII LEGII CU PRIVIRE LA DREPTUL LA PENSIE ÎN PRACTICA CURȚII CONSTITUȚIONALE. EXAMEN CRITIC” a fost adăugat în coș.
Continuă cumpărăturile „INSTITUȚIA PLÂNGERII CU CARACTER ADMINISTRATIV-JURISDICȚIONAL FORMULATE DE PERSOANELE PRIVATE DE LIBERTATE ÎN SCOPUL APĂRĂRII DREPTURILOR ȘI INTERESELOR LOR” a fost adăugat în coș.
Continuă cumpărăturile „CONSIDERAȚII ÎN LEGÃTURÃ CU EFECTELE CARACTERULUI „MONIST” AL CODULUI CIVIL ROMÂN ACTUAL ASUPRA FIINȚÃRII, ÎN CONTINUARE, A UNUI „DREPT COMERCIAL” ÎN ROMÂNIA” a fost adăugat în coș.
Continuă cumpărăturile „ABORDÃRI TEORETICE ȘI PRACTICE REFERITOARE LA INSTITUȚIA PERCHEZIȚIEI CORPORALE” a fost adăugat în coș.
Folosim fisierele tip cookie-uri pentru a va oferi cea mai buna experienta de utilizare a website-ului. Navigand in continuare ori ramanand doar pe aceasta pagina va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Daca doriti sa renuntati la acestea, va rugam sa consultati Politica de Utilizare a Cookie-urilor. Anumite parti ale website-ului nu vor mai functiona corect daca stergeti toate cookie-urile. Citește mai mult...
Ok