15.00lei
Cantitate CREANȚA CERTĂ, LICHIDĂ ȘI EXIGIBILĂ. ADMITEREA CREANȚEI POTRIVIT LEGII NR. 85/2014
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Contract de prestări de servicii. Competența instanțelor române de soluționare a litigiului în raport cu locul de executare a obligației contractuale
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Dreptul societăților de a invoca art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului .
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate DISPOZIŢIILE TRANZITORII DIN LEGEA NR. 202/2010 PRIVIND UNELE MÃSURI PENTRU ACCELERAREA SOLUŢIONÃRII PROCESELOR REFERITOARE LA CÃILE DE ATAC DIN PERSPECTIVA CONVENŢIEI (EUROPENE) PENTRU APÃRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTÃŢILOR FUNDAMENTALE
30.00lei
×
15.00lei
Cantitate CONSIDERAȚII TEORETICE PE MARGINEA GREȘITEI SOLUȚIONÃRI DE CÃTRE ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – SECȚIA COMERCIALÃ – A UNEI ACȚIUNI ÎN NULITATEA ABSOLUTÃ A CONTRACTULUI DE VÂNZARE-CUMPÃRARE A UNUI IMOBIL
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate OPINII PRIVIND PRINCIPIUL LEGALITĂȚII ABATERILOR DISCIPLINARE
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Analiza comparativă a soluționării situațiilor de malpraxis din serviciul militar medical al Statelor Unite ale Americii și României
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Forța obligatorie limitată a regulatorului de competență. Schimbarea încadrării juridice în apel, contrar aceleia stabilite prin regulatorul de competență
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Efectul unei soluții pronunțate într-o cauză penală asupra unei executări silite civile
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate DISCUȚII PRIVIND PARTICIPAREA PROCESUALÃ FORȚATÃ ÎN CAUZELE PRIVITOARE LA LEGEA NR. 18/1991 A FONDULUI FUNCIAR ÎN LUMINA ACTUALULUI COD DE PROCEDURÃ CIVILÃ ȘI A NOULUI COD DE PROCEDURÃ CIVILÃ
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Considerații asupra înțelesului noțiunii de eroare materială în accepțiunea art. 503 alin. (2) pct. 2 C.proc.civ. și implicațiile sale practice
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Clauză de mandat în contract de asociere în participațiune. Validitate. Revocare. Instituirea unei forme consultative de supraveghere
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate CORELAȚIA DINTRE RAMURILE DE DREPT, FORMELE RĂSPUNDERII JURIDICE ȘI CAPACITATEA DE COGENERARE RECIPROCĂ
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Răspunderea disciplinară a funcționarilor publici din perspectiva Codului administrativ
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate CULTURA JURIDICĂ: REPERE CONCEPTUALE ȘI SEMNIFICAȚII POSIBILE
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate CÂTEVA COMENTARII PE MARGINEA STATUTULUI PROCURORILOR. O PERSPECTIVĂ CONSTITUȚIONALĂ
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Interesul superior al copilului – fațeta neșlefuită a diamantului universal din domeniul juridic: dreptul de a căuta fericirea. Considerații privind aplicarea principiului ocrotirii „interesului superior al copilului” în procedura divorțului pe cale notarială
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate CONTINUITATE SAU SCHIMBARE DE PARADIGMĂ ÎN PROBLEMA DOVEDIRII CU MARTORI A BUNURILOR PROPRII ÎN RAPORTURILE DINTRE SOȚI
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Introducerea obligativității medierii în cazul litigiilor dintre comercianții din România și Republica Moldova
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate NOUL REGIM JURIDIC AL DREPTULUI INTERNAȚIONAL PRIVAT ÎN MATERIA INSOLVENȚEI TRANSFRONTALIERE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate CONSIDERAȚII REFERITOARE LA OPORTUNITATEA, POSIBILITATEA ȘI PARTICULARITÃȚILE JURISDICȚIILOR SPECIALIZATE ÎN MATERIE DE MEDIU
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate UNELE ASPECTE REFERITOARE LA ACȚIUNILE ORGANELOR DE ORDINE PUBLICĂ ȘI ALE FORȚELOR ARMATE PE PERIOADA STĂRII DE URGENȚĂ ȘI DE ALERTĂ EPIDEMIOLOGICĂ ÎN UNGARIA
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate CONSIDERAȚII TEORETICE ȘI PRACTICE REFERITOARE LA INFRACȚIUNILE DIN DOMENIUL TRANSPORTULUI NAVAL
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate DISCUȚII ÎN LEGÃTURÃ CU POSIBILITATEA ANULÃRII HOTÃRÂRII ARBITRALE DE CÃTRE INSTANȚA DE EXECUTARE
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate CONSIDERAȚII CU PRIVIRE LA UNELE COMPLETÃRI ȘI MODIFICÃRI DE DATÃ RECENTÃ ALE REGIMULUI JURIDIC AL LIBEREI CIRCULAȚII PE TERITORIUL ROMÂNIEI A CETÃȚENILOR STATELOR MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE, SPAȚIULUI ECONOMIC EUROPEAN ȘI A CETÃŢENILOR CONFEDERAȚIEI ELVEȚIENE
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate REFLECȚII ÎN LEGÃTURÃ CU NECOMPETENȚA TERITORIALÃ A JUDECÃTORIEI SECTOR 4 BUCUREȘTI ȘI A TRIBUNALULUI BUCUREȘTI DE A JUDECA CERERILE ÎN MATERIA EXECUTÃRII PEDEPSELOR PRIVIND DEȚINUȚII DIN PENITENCIARELE BUCUREȘTI JILAVA ȘI SPITAL JILAVA
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate CONSIDERAŢII REFERITOARE LA MODIFICÃRILE ŞI COMPLETÃRILE ADUSE CODULUI DE PROCEDURÃ PENALÃ PRIN LEGEA NR. 177/2010 PENTRU MODIFICAREA ŞI COMPLETAREA LEGII NR. 47/1992 PRIVIND ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA CURŢII CONSTITUŢIONALE, A CODULUI DE PROCEDURÃ CIVILÃ ŞI A CODULUI DE PROCEDURÃ PENALÃ AL ROMÂNIEI
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate CONSIDERAȚII PE MARGINEA CAUZEI CONTRACTULU
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate CONSIDERAŢII ÎN LEGÃTURÃ CU INALIENABILITATEA LEGALÃ TEMPORARÃ INSTITUITÃ PRIN ART. 32 ALIN. 1 DIN LEGEA FONDULUI FUNCIAR NR. 18/1991 (REPUBLICATÃ)
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Distincția dintre vârstă și vechime în muncă/în serviciu, vechime în funcție/specialitate, vechime la același angajator, din perspectiva instituției discriminării
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate INFLUENȚA LEGISLAȚIEI LUI JUSTINIAN ASUPRA REGLEMENTĂRILOR JURIDICE POSTUME
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate DATA INTRÃRII ÎN VIGOARE A ORDONANȚELOR DE URGENȚÃ ALE GUVERNULUI
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate UNELE DISCUŢII REFERITOARE LA INFRACŢIUNEA DE ÎNSUŞIREA BUNULUI GÃSIT ŞI LA DELIMITAREA ACESTEIA DE INFRACŢIUNEA DE FURT
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate Considerații referitoare la ocupațiune și la accesiunea naturală asupra animalelor. Moduri de dobândire a dreptului de proprietate
15.00lei
×
15.00lei
Cantitate CONTROVERSE VIZÂND TIMBRAREA CERERILOR DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
15.00lei
×
Actualizează coșul