O CHESTIUNE DE DREPT INTERNAȚIONAL ASUPRA PRESCRIEREI EXECUTĂREI PEDEPSELOR

Se știe că, în materie represivă, prescripția produce un îndoit efect, acel de a stinge acțiunea publică și cea civilă, care izvorăște dintr’o crimă, delict sau contravenție polițienească (art. 593–595 C.pr.pen.), și acel de a stinge pedeapsa pronunțată de tribunalele represive art. (596–598 C.pr.pen.). Pentru a se justifica aceste dispoziții s’au dat mai multe motive, asupra căror vom reveni mai târziu tot în coloanele acestui ziar, când vom expune considerațiile generale asupra prescripției penale. Destul este să spunem deocamdată că motivul cel mai puternic și poate singurul motiv ce se poate invoca în specie este că societatea nu are nici un interes a pedepsi o infracțiune a cărei amintire este ștearsă. Legea penală nu vorbește de suspendarea prescripției, ci numai de întreruperea ei. Actele întreruptive consistă, când este vorba de prescrierea acțiunei publice, în acte de instrucțiune și de urmărire (art. 593 C.pr.pen.). Vom vederea îndată care sunt actele întreruptive de prescripție când este vorba de prescrierea executărei pedepselor.