INADMISIBILITATE. RECURS ÎN CAZUL CERERILOR EVALUABILE ÎN BANI. DESPRE INCIDENȚA DECIZIEI CURȚII CONSTITUȚIONALE A ROMÂNIEI NR. 369 DIN 30 MAI 2017

15.00lei

Înalta Curte reține că aprecierea asupra incidenței în cauză a Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale nu încalcă principiul egalității în fața legii ori pe acela al nediscriminării cetățenilor aflați în situații juridice similare și nu reprezintă o denegare de dreptate, ci este consecința principiului aplicării în timp a efectelor juridice pe care o astfel de decizie le dobândește de la momentul publicării ei în Monitorul Oficial al României, fără încălcarea neretroactivității, un alt principiu constituțional. Atunci când hotărârea judecătorească nu se circumscrie sferei de aplicare a unei asemenea decizii nu înseamnă că prin aceasta se încalcă drepturi procesuale fundamentale, ci se procedează la respectarea unor principii și norme imperative, general obligatorii, menite tocmai să asigure garanții procesuale la care recurenta-pârâtă face referire.

Categorie:
Folosim fisierele tip cookie-uri pentru a va oferi cea mai buna experienta de utilizare a website-ului. Navigand in continuare ori ramanand doar pe aceasta pagina va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Daca doriti sa renuntati la acestea, va rugam sa consultati Politica de Utilizare a Cookie-urilor. Anumite parti ale website-ului nu vor mai functiona corect daca stergeti toate cookie-urile. Citește mai mult... Ok