DESPRE DATIO IN SOLUTUM ÎN GENERE ȘI DESPRE LUCRUL CE DEBITORUL TREBUE SĂ PLĂTEASCĂ

Art. 1100 dispune că creditorul nu poate fi silit a primi alt lucru de cât acela ce i se datorește, chiar când valoarea lucrului oferit ar fi egală sau mai mare. Acest text, care nu este de cât o consecință a art. 9691 și a interpretărei voinței părților, reproduce No. 530 din obligațiile lui Pothier: «Obicinuit, zice acest autor, nu se poate plăti de cât lucrul datorit; și debitorul nu poate să oblige pe creditorul său a primi drept plată alt ceva de cât ceea ce i se datorește.» «Aliud pro alio, invito creditori, solvi non potest.»2 «Nici creditorul, zice art. 1862 din Codul Calimach (1213 C. austriac), nu poate fi silit să primească împotriva voinței sale alt ceva, fără de cât aceea ce are dorit să ceară, nici datornicul nu este îndatorit să dea sau să facă alt ceva, fără de cât aceea ce este dator să dea sau să facă. Aceasta are tărie și pentru vremea, când, și pentru locul, unde, și pentru chipul cum are să se împlinească îndatorirea.»3