Din anul 1990 şi până în prezent, revista şi-a reluat denumirea ei iniţială, şi anume Dreptul.
În sfârşit, ca o concluzie generală, pentru aria de preocupări teoretico-practice care vizează fenomenul juridic, experienţa proiectului “Societăţii Juridice” şi a componentei sale principale revista “Dreptul” este una esenţială. Indiferent de contextul politic, economic şi social în care au activat şi de denumirile avute de-a lungul celor 147 de ani de existenţă, acestea au fost adevărate „constante” ale solidarităţii şi competenţei profesionale, reperul unic al creaţiei şi culturii juridice româneşti. Şi în prezent sau mai ales acum la începutul epocii postmoderne, când societatea este practic redusă la un „sat global” (înfăptuit deja la nivelul comunicaţiilor şi informaţiilor) şi este nevoită să îşi apere umanitatea, cu deosebire prin mijloacele Dreptului, în faţa asaltului tot mai pregnant al principalilor actori ai mondializării, şi anume întreprinderile transnaţionale, Uniunea Juriştilor din România rămâne o necesitate a păstrării spiritului de breaslă şi de promovare a intereselor comune ale profesiilor juridice, iar revista “Dreptul” îşi merită pe deplin locul în patrimoniul cultural naţional prin promovarea fermă a excelenţei în domeniul publicisticii juridice din România.
Prof. univ. dr. Ovidiu Predescu
Director al publicaţiilor „Dreptul”
Note bibliografice:
• – Revista “Dreptul” la 130 de ani, Editura Continent XXI, Bucureşti, 2001;
• – enciclopediaromaniei.ro/wiki/Constantin_Bosianu;
• – legeaz.net/personalitati-juridice/constantin-eraclide;
• – http://convorbiri-literare.ro;
• – http://revistafamilia.ro:https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Paucescu