CONDIȚIILE DE PUBLICARE
Revista ”Dreptul” publică articole în limbile română și engleză. Încurajăm autorii să trimită redacției studii și articole redactate în limba engleză, însoțite de traducerea în limba română. Materialele destinate publicării se transmit de către autori numai pe suport electronic, prin e-mail la adresa redactie@revistadreptul.ro.
Informații necesare pentru transmiterea materialelor
Odată cu înaintarea oricărui material autorul/autorii trebuie să indice următoarele date:
- prenumele (complet) și numele;
- afilierea instituțională și denumirea funcției deținute;
- adresa poștală pentru expedierea revistei Dreptul, în care urmează să fie publicat articolul trimis redacției;
- adresa de mesagerie electronică și un număr de telefon (mobil sau fix);
Materialele trimise trebuie însoțite de un rezumat cuprinzând 2000-2500 de caractere și de cel puțin cinci cuvinte-cheie. Rezumatul trebuie să cuprindă identificarea subiectului tratat, ipotezele de cercetare și obiectivele urmărite de autor, metodologia și rezultatele cercetării, implicațiile teoretice și practice ale studiului. Pentru materialele care urmează să fie publicate la rubrica Practica judecătorească rezumatul nu este necesar și nici cuvintele cheie.
La sfârșitul articolelor se atașează bibliografia utilizată la notele de subsol, potrivit următoarelor modele, după caz:
- Stătescu C., (1970), Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică. Drepturile reale, Editura Didactică și Pedagogică, București;
- Pop T., (1992), Rolul practicii judiciare a Curții Supreme de Justiție în consolidarea statului de drept, în “Studii de Drept Românesc”, nr.1
Dimensiunile materialelor transmise spre publicare nu pot depăși 100.000 de caractere (inclusiv notele de subsol).
Procedura de revizuire și publicare
Articolele propuse spre publicare vor fi supuse unui proces de evaluare de tip peer review, efectuată de către doi referenți independenți.
Evaluarea are în vedere, îndeosebi, valoarea științifică a materialelor propuse spre publicare, aspectele de noutate doctrinară, documentarea și informarea bibliografică a autorilor, interesul publicistic al articolelor, respectarea cerințelor tehnice de redactare și stilul publicistic al autorilor.
Articolele acceptate de redacție intră în procesul de tehnoredactare și tipărire cu două luni înaintea publicării.
Materialele trimise redacției trebuie să fie originale; ele nu pot face obiectul ofertei către alte publicații decât după primirea răspunsului în sensul că materialul nu poate fi publicat în revista “Dreptul”, ori după 6 luni de când s-a înregistrat materialul la redacția revistei și nu s-a primit un refuz de publicare. Materialele publicate în ”Dreptul” pot fi preluate de alte publicații, cu acordul redacției și cu mențiunea că anterior au fost publicate în revista respectivă.
Manuscrisele nepublicate nu se restituie.
Referitor la materialele care se publică, redacția își rezervă următoarele drepturi:
- să le tehnoredacteze în conformitate cu regulile de stil proprii revistei “Dreptul”
- să le publice și în ediția on-line a revistei;
- să alcătuiască grupaje de articole care tratează același subiect;
- să le publice în volum separat, ca supliment al revistei “Dreptul”, sau pe suport electronic indiferent de data apariției lor.
Dacă după predarea materialului (articol, adnotare etc.) redacției survin modificări legislative ori noutăți jurisprudențiale și/sau bibliografie suplimentară relevante, autorul este obligat să comunice imediat redacției această situație, indicând exact modalitatea în care se impun completări sau modificări. Redacția își rezervă dreptul de a decide nepublicarea materialului în cazul în care astfel de evenimente, survenite ulterior primirii materialului și până la data corecturii finale a numărului de revistă, afectează grav conținutul materialului.
Drepturile de autor
Conform Legii nr. 8/1996, acceptarea de către redacție a materialelor trimise spre publicare semnifică încheierea valabilă a contractului de editare; conform acestui contract, autorul cesionează cu titlu exclusiv dreptul de reproducere și de difuzare a operei sale.
Redacția revistei “Dreptul” nu-și asumă nicio răspundere pentru nerespectarea reglementărilor înscrise în legislația privind drepturile de autor. În caz de plagiat – parțial sau integral – întreaga răspundere, atât juridică (penală, contravențională, civilă), cât și deontologică, revine în exclusivitate autorului.
ETICA ȘI INTEGRITATEA PUBLICĂRII
În activitatea sa publicistică, revista ”Dreptul” cere autorilor săi respectarea strictă a unor norme generale de etică și integritate publicistică recunoscute pe plan internațional.
Conflictul de interese
Prin conflict de interese se înțelege o implicare personală a autorului prin publicarea unui studiu, al cărui conținut poate fi considerat ca fiind părtinitor/defăimător sau fățiș denigrator, față de o altă persoană vizată direct (atacul la persoană); este considerat conflict de interese și existența unui interes financiar semnificativ al autorului în procedura publicării sau o legătură a sa cu un alt autor, inclusiv relații personale sau de concurență academică directă între autor, pe de o parte și un membru al Consiliului științific/Comitetului de redacție, pe de altă parte, care ar putea ridica problema lipsei de obiectivitate academică/științifică în revizuirea și analizarea lucrărilor trimise redacției spre publicare.
Conduita pentru editori și referenții independenți
Membrii Comitetului de redacție se vor abține de la evaluarea și selecția articolelor, cu privire la care există, în mod rezonabil, indicii că ar exista un conflict de interese. În mod similar, referenții independenți, desemnați în procedura peer review, trebuie să se abțină de la analiza și evaluarea conținutului științific al articolelor, cu privire la care ar considera, în mod rezonabil, că ar putea exista indicii ale unui conflict de interese cu autorul. În acest caz, redacția va recomanda referenților independenți, ca, prin acordul de evaluare, să garanteze că vor analiza și evalua materialele cu respectarea strictă a obiectivității științifice.
Cazuri legale și finanțare
Atunci când o cauză care a făcut obiectul unei cercetări judiciare sau al unui dosar soluționat definitiv de o instanță judecătorească, este subiectul tematic central al unui articol, care urmează să fie publicat în revistă, autorul acestuia va declara orice implicare pe care a avut-o în acest caz (în calitate de avocat, procuror, judecător sau parte) într-o notă de subsol de pe pagina de titlu.
Autorilor li se va cere să declare orice sprijin financiar legat de lucrările lor publicate în revistă, pentru ca acestea să fie precizate într-o notă de subsol.