Domnule Redactor-șef al Revistei „Dreptul”,
Faţă de scrisoarea înaintată dvs. de domnul Teodor Papuc în legătură cu articolul subsemnatului intitulat „Preeminența dreptului – perspectiva common law”, articol publicat în Revista „Dreptul” nr. 2 / 2022, fac următoarele precizări:
Domnul Teodor Papuc prezintă mai multe afirmaţii care sunt în parte nereale, iar în rest fără relevanţă din perspectiva analizei conţinutului acestui articol. Astfel, dumnealui afirmă că eu sunt doctorand al Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Aşa cum rezultă chiar din articolul publicat de revista dvs. – pag. 9 din revistă, am calitatea de doctorand al Şcolii Doctorale din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova.
În continuare, domnul Papuc consideră că „articolul denotă lipsa de înțelegere a conceptului” şi „are câteva defecte de ordin metodologic și de stil”. În primul rând, înţelegerea sau nu a „conceptului” pe care l-am prezentat în articol nu o stabileşte domnul Papuc, o astfel de apreciere – pe care solicită să o şi publicaţi pe site-ul dvs. şi în următorul număr al revistei – este una strict defăimătoare şi poate intra sub incidenţa dispoziţiilor din materie din Codul civil. În al doilea rând, „defectele” de ordin metodologic şi de stil nu sunt în niciun caz analizate de dumnealui, ci de persoanele din cadrul Revistei care analizează articolele prezentate şi stabilesc dacă acestea urmează sau nu să fie publicate. Articolul a trecut de aceste filtre – singurele relevante din perspectivă metodologică.
De asemenea, în mod nereal invocă domnul Papuc faptul că mi-am „atribuit” lista de elemente ale preeminenţei dreptului. Dintr-o lectură chiar superficială a articolului un cititor obiectiv poate constata că nicidecum nu am intenţionat un astfel de demers. Elementele preeminenţei dreptului au fost prezentate în articol din perspectiva celor stabilite în jurisprudenţa CEDO, în analizele Comisiei de la Veneția – despre care domnul Papuc nu aminteşte, dar şi din perspectiva autorilor de common- law, aceştia fiind citaţi corespunzător, în special prof. Marmor (a se vedea nota de subsol nr. 10).
Următoarea afirmaţie a domnului Papuc este despre faptul că eu am citat autori pe care nu i-aş fi citit. Este curioasă această viziune, precum şi ipoteza că dumnealui ar putea cunoaşte toate lecturile subsemnatului. Mai mult, domnul Papuc omite să arate, că în afara autorilor despre care dumnealui consideră că nu i-am citit, în cuprinsul articolului sunt citaţi şi alţi autori (de ex., B. Tamanaha, K. A. Ring sau M. Davies), aşa cum rezultă din notele de subsol şi din bibliografie.
În continuare, afirmaţia domnului Papuc conform căreia „el citează autori americani de primă mână din domeniul teoriei dreptului, lângă juriști români din perioada comunistă, cu totul străini de metodele americane de cercetare” este irelevantă, întrucât modalitatea de selectare a autorilor de doctrină şi întrepătrunderea concepţiilor acestora nu este atributul dumnealui, ci o alegere a autorului.
Totodată, reluarea acuzaţiei conform căreia mi-aș fi atribuit ideile unor autori americani nu are nicio legătură cu forma în care a fost elaborat articolul, aceste idei fiind prezentate ca atare, cu indicarea surselor, iar ulterior sunt nuanţate sau dezvoltate, modalitatea de elaborare a articolului nefiind singulară în doctrina.
În privinţa volumului din 2018 al Curții Constituționale din România și Curții Constituționale a Moldovei, acesta este citat atât în notele de subsol, cât şi în bibliografia de la finalul articolului.
Totodată, în cuprinsul volumului de la Curtea Constituţională este prezentat domnul Papuc drept traducător, astfel încât nu a existat nicio intenţie de a-l prejudicia în vreun fel, putând fi vorba doar de o eroare de prezentare a notei de subsol, în situaţia în care colegiul de redacţie al Revistei Dreptul apreciază că o astfel de formă de citare este una tipică – eroare care poate fi îndreptată fără acuzaţii de forma celor prezentate de domnul Papuc şi fără demersuri extrem de complexe.
În legătură cu acuzaţia domnului Papuc conform căreia mi-am însuşit sau am utilizat fără să-l citez pe dumnealui mai multe pasaje, din cuprinsul articolului rezultă cu evidenţă că fiecare din pasajele respective conţine nota de subsol aferentă, acolo unde este cazul, întrucât unele din afirmaţii nu au fost însuşite, ci doar dezvoltate cu idei ale subsemnatului.
În speranţa că veţi lua în considerare opinia exprimată mai sus,
Cu deosebită stimă,
Ionuţ-Dragoş Crînguş