Potrivit art. 52 alin. (1) C.pr.pen., instanța penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă soluționării cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competența altei instanțe, cu excepția situațiilor în care competența de soluționare nu aparține organelor judiciare, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, chestiunea prealabilă se judecă de către instanța penală, potrivit regulilor și mijloacelor de probă privitoare la materia căreia îi aparține acea chestiune. Conform alineatului (3) al art. 52 C.pr.pen., hotărârile definitive ale altor instanțe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au autoritate de lucru judecat în fața instanței penale (cu notă aprobativă).
REZOLVAREA CHESTIUNILOR PREALABILE ÎN PROCESUL PENAL. POSIBILITATEA ANALIZĂRII ACESTORA ÎN ALTE SITUAȚII DECÂT CELE CARE VIZEAZĂ SOLUȚIONAREA FONDULUI CAUZEI
15.00lei