DISCUȚII ÎN LEGĂTURĂ CU NATURA JURIDICĂ ȘI FUNDAMENTUL RĂSPUNDERII COMITENTULUI PENTRU FAPTA PREPUSULUI SĂU ÎN LUMINA JURISPRUDENȚEI ȘI DOCTRINEI

În peisajul jurisprudențial conturat după intrarea în vigoare a actualului Cod civil1, ne reține atenția o hotărâre2 pronunțată relativ recent de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și de Justiție a României în materia răspunderii civile delictuale a comitentului pentru fapta prepusului său, în funcțiile încredințate, care prin argumentele prezentate oferă o nouă perspectivă privind problematica atât de controversată din ultimele decenii privind natura juridică și fundamentul acestei ipoteze de răspundere. Deși datele speței se referă la o faptă ilicită săvârșită în anul 2005, fiind în discuție modul de interpretare a dispozițiilor art. 1000 alin. 3 din Codul civil din 1864, prin hotărârea pronunțată, Înalta Curte de Casație și de Justiție își însușește noua orientare propusă în doctrina noastră privind necesitatea recunoașterii caracterului direct, autonom și independent al răspunderii comitentului, în raport cu răspunderea prepusului său, precum și fundamentarea obiectivă a acestei răspunderi pe ideea de garanție, ideea de risc și ideea de echitate.