Descriere
În legislația națională nu au fost preluate toate excepțiile de la interdicția de discriminare pe criteriul vârstei, prevăzute de Directiva 2000/78/CE. Astfel, art. 5 din Codul muncii, ca și art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, spre deosebire de art. 6 din directivă, nu prevăd în mod expres că discriminarea directă pe criteriul vârstei poate fi justificată obiectiv, dacă aceasta urmărește un scop legitim, iar mijloacele utilizate sunt proporționale cu respectivul scop. Cu toate acestea, în legislația muncii întâlnim excepții de la principiul nediscriminării directe pe criteriul vârstei, în sensul celor prevăzute de art. 6 din directivă. Cu titlu de exemplu, art. 56 din Codul muncii, reglementează încetarea de drept a contractului individual de muncă la îndeplinirea condițiilor de pensionare, ce reprezintă un tratament diferit fundamentat direct pe criteriul vârstei.
Considerăm că intenția legiuitorului român nu a fost aceea de a reglementa interdicția de discriminare pe criteriul vârstei în mod mai favorabil decât directiva, astfel încât, pentru evitarea oricărei probleme de interpretare, se impune completarea art. 5 din Codul muncii cu alin. (3)¹, în sensul permiterii, în cazul discriminării directe pe criteriul vârstei, a acelorași excepții ca cele prevăzute de directivă, după cum urmează: (3)¹ Tratamentul diferențiat pe motive de vârstă nu constituie o discriminare atunci când este justificat în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul dreptului național, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare”.
Preluarea trunchiată a unor prevederi ale Directivei 2000/78/CE de către legiuitorul național a determinat o transpunere necorespunzătoare a prevederilor acesteia în Codul muncii, precum și în Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, acest fapt putând fi remediat prin preluarea integrală a art. 6 din directivă.
